Vom trăi cel mai prost din România. PIB-ul județului Vaslui va fi de numai 7.210 euro/locuitor

Evoluția economiei locale proiectează județul Vaslui ca cel mai neperformant UAT de la nivelul României. Conform prognozelor oficiale, în anul 2021 PIB-ul pe locuitor din județul Vaslui va fi de 5.633 euro/locuitor, iar până în anul 2024 acesta va crește la 7.210 euro/locuitor. La nivel național, printre cele mai puternice județe se numără Cluj cu un PIB de 21.147 euro/locuitor și Timiș cu 17.226 euro/locuitor. Județele cu care Vasluiul concurează la cele mai sărace zone din țară vor avea în 2024 un PIB mai mare: Teleroman – 9.499 euro/locuitor și Buzău – 11.331 euro/locuitor.

judetul vaslui

În anul 2024, județele din Regiunea Nord Est a României vor avea următorul PIB: Bacău – 10.266 euro/locuitor; Botoșani – 7.771 euro/locuitor; Neamț – 9.570 euro/locuitor; Suceava – 8.501 euro/locuitor, Iași – 12.157 euro/locuitor.

Comisia Națională de Strategie și Prognoză a publicat proiecția principalilor indicatori economico-sociali în profil teritorial 2020-2024. Conform acestor date, Vasluiul își consolidează locul de cel mai sărac județ al Regiunii Nord-Est.

În ceea ce privește creșterea economică, în anul 2020 în care s-a declanșat pandemia de coronavirus, județul Vaslui a avut un Produs Intern Brut (PIB) în valoare de 9,3 miliarde de lei. Spre comparație, în anul 2019, PIB-ul județului a fost de 9,7 miliarde de lei, ceea ce indică o scădere cu 5,9%. Practic, județul nostru are una din cele mai puternice scăderi ale PIB-ului în primul an de pandemie de COVID-19.

În anul trecut, scăderea PIB-ului față de 2019 în celelalte județe ale Moldovei au fost: Bacău – minus 1,9%; Botoșani – minus 6,9%; Iași – minus 3,5%; Neamț – minus 6% și Suceava – munus 5,2%.

Potrivit acestor date, evoluția PIB-ului în Regiunea Nord-Est a fost de minus 4,4%, din care valoare adaugată în industrie – minus 9,9%, agricultură – minus 22,2%, construcții – 11,5% și servicii – minus 1,8%.

Previziunile oficiale pentru următorii ani pentru județul Vaslui sunt următoarele: 2021 un PIB de 10 miliarde de lei; 2022 – 10,9 miliarde de lei; 2023 – 11,8 miliarde de eli; 2024 – 12,7 miliarde de lei.

Restul județelor din Regiunea Nord-Est au avut în anul 2020 următoul PIB: Bacău – 20,7 miliarde de lei; Botoșani – 10,2 miliarde de lei; Iași – 35,1 miliarde de lei; Neamț – 14,8 miliarde de lei; Suceava – 19,2 miliarde de lei.

PIB-ul acestor județe va evolua astfel până în anul 2024: Bacău – 28,6 miliarde de lei; Botoșani – 13,9 miliarde de lei; Iași – 48,5 miliarde de lei; Neamț – 20,1 miliarde de lei; Suceava – 26,1 miliarde de lei.

Sursa: https://estnews.ro/2021/04/21/vom-trai-cel-mai-prost-din-romania-pib-ul-judetului-vaslui-va-fi-de-numai-7-210-euro-locuitor/

Vezi si

Greva japoneza la Registrul Comertului

Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sunt în grevă japoneză, la nivel naţional, …