În fiecare an, pe data de 21 iunie, milioane de practicanţi din întreaga lume sărbătoresc Ziua Internaţională Yoga. În 2016, acest stil de viaţă practicat de mai bine de 5000 de ani, va fi pentru prima dată sărbătorit şi în ţara noastră.
Chiar dacă îşi are originea în India şi reprezintă una din cele 6 şcoli tradiţionale ale hinduismului, Yoga – care combină exerciţiile şi meditaţia – a devenit foarte popular, în ultimii 5 ani, în Statele Unite ale Americii şi în ţările europene. Potrivit ultimelor studii publicate în Yoga Journal (în ianuarie 2016), numărul americanilor care practică yoga a crescut cu peste 75% – de la 20,4 milioane (2012) la 36 de milioane (2016).
Mai mult decât atât, acelaşi studiu arată o creştere semnificativă a practicanţilor în rândul persoanelor de peste 50 de ani, iar cele mai des exprimate motive pentru care practică yoga sunt: creşterea flexibilităţii, ameliorarea stresului şi practicarea mişcării.
În opinia specialistului, românii au început să îşi schimbe opinia generală despre yoga şi au renunţat la prejudecăţi datorită posibilităţii mult mai mari de a călători în străinătate şi de a observa mai aproape stilul de viaţă al occidentalilor sau datorită mediatizării mult mai puternice a VIP-urilor care practică meditaţia şi yoga.
Sursa:Mediafax
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
