Astăzi, se împlinesc 84 de ani de la înființarea primelor structuri cu atribuții de protecție civilă din țara noastră, legiferate prin semnarea, în 1933, a Înaltului Decret Regal nr. 468 de către regele Carol al II-lea și publicarea Regulamentului apărării pasive contra atacurilor aeriene în Monitorul Oficial al României.
“Cu ocazia Zilei Protecției Civile din România, marți, în intervalul orar 9-14, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) “Podul Înalt” al județului Vaslui va organiza “Ziua Porților Deschise” în toate subunitățile (detașamentele Vaslui și Bârlad, Secția Huși, Garda II Negrești și Punctul de Lucru Murgeni), în cadrul căreia cei interesați pot asista la prezentarea tehnicii și mijloacelor de intervenție specifice”, a declarat Petru Iftene, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
De menționat că, dacă, la început, scopul Protecției Civile a fost, cu precădere, acela de a limita efectele bombardamentelor aeriene asupra populației și resurselor teritoriului, de-a lungul timpului, paleta intervențiilor a devenit mult mai largă și mai complexă, răspunzând nevoii de siguranță a cetățenilor în contextul dezvoltării societății.
În prezent, la nivelul județului nostru, coordonarea implementării măsurilor de prevenire/intervenție se efectuează de către ISU Vaslui. Activitatea pe linia protecției civile constă în acțiuni de prevenire desfășurate la nivelul operatorilor economici și administrațiilor-publice locale, materializate în: verificări ale sirenelor de alarmare, spațiilor de adăpostire, localităților aflate în zone care prezintă risc de inundații/alunecări de teren, spațiilor de evacuare a populației în situații de urgență, executarea de exerciții de alarmare publică, intervenții pirotehnice, intervenții ale echipajului de primă cercetare și evaluare chimică, biologică, radiologică, nucleară – CBRN, avizarea rutelor de transport pentru deșeurile periculoase.
O altă misiune importantă a ISU Vaslui constă în pregătirea organismelor/structurilor pentru managementul situațiilor de urgență, precum și a populației, salariaților, studenților, elevilor și preșcolarilor, pentru cunoașterea tipurilor de risc la care pot fi expuși și a măsurilor pe care trebuie să le aplice. Anul trecut, pe linia pregătirii în domeniul situațiilor de urgență, au fost desfășurate 25 de exerciții de alarmare publică și antrenare a comitetelor locale pentru situații de urgență, 1.177 de exerciții practice privind modul de comportare în situații de urgență, la care au participat peste 5.682 de persoane, și 27 de lecții deschise la unități de învățământ, la care au participat 1.520 de persoane.
Tot în 2016, s-a intervenit pentru gestionarea a 6.263 de apeluri primite prin Sistemul Național Unic 112: 5.276 pe linia SMURD, 346 pentru stingerea incendiilor și 641 de misiuni pirotehnice, de asistență persoane, de înlăturare a efectelor fenomenelor meteorologice periculoase etc. De asemenea, au fost recepționate 272 de informări, atenționări, avertizări meteorologice și hidrologice, care au fost retransmise, potrivit prevederilor legale, membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, comitetelor locale pentru situații de urgență și instituțiilor cu funcții de sprijin.
“Ziua Protecției Civile din România ne oferă deosebita onoare de a adresa tuturor specialiștilor de protecție civilă din serviciile profesioniste, localități, instituții și operatori economici cele mai calde felicitări pentru activitatea desfășurată, putere de muncă, sănătate și succes în îndeplinirea misiunilor! Mulțumim autorităților administrației publice județene și locale, operatorilor economici, instituțiilor publice, populației și mass-media locale pentru sprijinul acordat la îndeplinirea misiunilor specifice și, totodată, vă asigurăm că întregul personal al instituției noastre va respecta cu sfințenie deviza «Cu viața mea, apăr viața»”, a menționat Petru Iftene.
Sursa:obiectivvaslui.ro
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
