Arsurile la stomac sunt o problemă cu care te confrunţi aproape zilnic? Descoperă ce trebuie să faci şi felul în care alimentele potrivite ajută la uşurarea simptomelor.Dacă ai constatat că ai arsuri stomacale dese este recomandat să mergi la un consult gastroenterologic pentru a depista cauza si a urma un tratament adecvat.
Este important de ştiut că acestea pot cauza leziuni pe esofag care degenerează în timp în gastrită, ulcer şi în foarte rare cazuri se ajunge la cancer.
Cele cinci alimente care calmează arsurile sunt:
Sucul natural de aloe vera
Acesta are un efect calmant asupra esofagului şi are capacitatea de a calma iritaţiile. Astfel intensitatea simptomelor va fi mult diminuată.
Bicarbonatul de sodiu adăugat în apă
Acest truc pe care îl cunoşti probabil din copilărie chiar funcţionează, însă trebuie folosit cu moderaţie doar în cazurile de urgenţă. Amestecă puţin bicarbonat de sodiu într-un pahar cu apă şi bea tot lichidul. Bicarbonatul va avea un rol alcalin, reducând intensitatea arsurilor.
Ghimbirul
A fost folosit de secole pentru efectul său antiinflamator şi pentru proprietatea sa de a trata problemele gastrointestinale. Dacă îl foloseşti cu moderaţie, ghimbirul este unul dintre cele mai bune remedii pentru arsurile la stomac, susţin specialiştii. Adaugă în toate mâncărurile câte puţin ghimbir răzuit sau consumă după masă un ceai de ghimbir (ghimbir răzuit infuzat în apă fierbinte).
Ceaiul de muşeţel
Bea după masă un ceai de muşeţel deoarece acesta are efecte calmante asupra stomacului.
Mestecă gumă fără zahăr timp de o jumătate de oră după masă
Acest obicei te va ajuta să reduci acidul care se formează imediat după ce ai mâncat. De asemenea, este foarte important ca după masă să nu te întinzi niciodată în pat, deoarece arsurile vor avea o intensitate foarte ridicată, scrie eva.ro.
Alimentele care pot să cauzeze arsuri la stomac sunt diverse, incluzând citricele, sucul de roşii, ceapa, băuturile carbogazoase sau ciocolata. De asemenea, este recomandată evitarea alimentelor grase, a cafeinei sau a alcoolului.
Sursa:descopera.ro