Accidentat mortal de o ambulanţă

La doar câteva ore de la producerea accidentului mortal în care a fost implicat un grup de pelerini care se întorceau din pelerinaj de la moaştele Sfintei Parascheva, un alt eveniment rutier grav a avut loc în judeţ, pe aceeaşi rută, la doar 15 kilometri distanţă.
Pe DN 24, pe raza localităţii Văleni, o autospecială din cadrul Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Vaslui se deplasa la o urgenţă, în localitatea Şerboteşti, comuna Soleşti, unde o bătrână de 77 de ani acuza o stare generală proastă. Având semnalele luminoase şi sonore pornite, ambulanţierul a încercat să depăşească o coloană de cinci maşini.
În acelaşi timp, conducătorul unui autoturism Daewoo Matiz, aflat în faţa coloanei, a încercat să schimbe direcţia de mers către stânga, fără să se asigure, moment în care a fost lovit în plin de ambulanţă.
În urma impactului violent, şoferul Matizului, un bărbat de 44 de ani, a fost grav rănit. La rândul său, asistenta de pe ambulanţă a fost rănită, suferind contuzii la antebraţul şi gamba stângă.
La locul accidentului s-au deplasat mai multe echipaje de ambulanţă, un altul fiind dirijat pentru preluarea urgenţei de la Şerboteşti.
Transportat la spital în stare critică, şoferul autoturismului Matiz, agent de vânzări la o firmă de distribuţie, a decedat.
„Pe numele conducătorului autosanitarei s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Poliţiştii rutieri se află la faţa locului pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul”, a declarat subcomisar Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Sursa: obiectivvaslui.ro

Vezi si

România riscă să piardă temporar miliarde de euro din PNRR. Comisia Europeană ar putea suspenda 3,4 miliarde de euro

România ar putea încasa în acest an doar aproximativ trei miliarde de euro din cele …

Lasă un răspuns