Ambulanţa, taxiul beţivilor!

În ultimii ani, Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui s-a transformat, dintr-o instituţie destinată preluării cazurilor de urgenţă şi acordării îngrijirilor medicale, într-o companie care pune taxiuri gratuite la dispoziţia cetăţenilor.

ambulanta

 

Unii au ajuns să sune la numărul 112 şi să solicite o ambulanţă pentru orice bazaconie, de la usturimea scalpului apărută după vopsirea părului şi până la o febră banală. Mulţi solicită intervenţia echipajelor tocmai pentru că este gratis şi nu plătesc pentru consultaţii şi chiar precizează acest lucru în timpul conversaţiei cu dispecerul.
Câteva cazuri înregistrate la finele săptămânii trecute par să confirme faptul că SAJ Vaslui s-a transformat într-o unitate care ia omul de pe stradă şi-l duce la spital, în mod gratuit. Concret, în intervalul 14-15 noiembrie, un tânăr de 26 de ani, din Bârlad, a fost transportat cu ambulanţa de patru ori la Spitalul de Urgenţă „Elena Beldiman”. În niciunul dintre cazuri nu a fost vorba de o afecţiune medicală sau de vreun accident, ci doar de stări de ebrietate. Potrivit reprezentanţilor spitalului, de fiecare dată, individul a fost cules din spaţiul public, unde era găsit căzut pe stradă de beat ce era. Situaţia sa nu este singulară.

Şi astfel de cazuri sunt la ordinea zilei. Cum echipajele de prim-ajutor sunt ocupate cu plimbarea unor pacienţi cu afecţiuni închipuite, nu ar fi exclus ca oamenii cu probleme adevărate, în stare gravă, să fie lăsaţi să aştepte zeci de minute, dacă nu chiar mai mult, până când o ambulanţă reuşeşte să îi preia şi să-i transporte la spital.

Sursa:Obiectiv

Vezi si

Primăria Vaslui începe acțiunea de igienizare și spălare a străzilor intens circulate

Începând cu această săptămână, Primăria Municipiului Vaslui demarează o amplă acțiune de igienizare și spălare …