Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, în parteneriat cu organizaţia “Salvaţi Copiii” au lansat programul “Ora de Net”, care îşi propune să promoveze siguranţa pe internet pentru copii şi adolescenţi. Potrivit unei statistici elaborate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, la finalul anului trecut, numărul total de cazuri de abuz, exploatare şi neglijare …
Citeste mai mult »Echipa SmileFM
Poliţiştii şi militarii ar putea să folosească arma din dotare fără să mai răspundă penal
Parlamentarii vor să simplifice legea uzului de armă pentru poliţişti şi militari, astfel încât angajaţii din sistemul de apărare să nu mai fie cercetaţi disciplinar sau să răspundă penal, dacă folosesc armamentul din dotare conform legii. Proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 17/1996, privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor, prevede reguli general valabile pentru …
Citeste mai mult »Explozie la Văleni
Astăzi, în jurul orelor 0821, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Podul Înalt” al judeţului Vaslui a fost solicitat să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență unei persoane din localitatea Văleni. La locul producerii evenimentului, s-a deplasat echipajul de terapie intensivă mobilă din cadrul Detaşamentului de pompieri Vaslui, pentru acordarea primului ajutor medical de urgență și transportul la o unitate …
Citeste mai mult »Serbarea Florilor a avut un succes neasteptat
Primăria Vaslui a bifat un nou eveniment de înaltă ținută, Serbarea Florilor din centrul civic adunând peste 30 de producători din toată țara, care au avut parte de trei zile superbe, cu vânzări peste așteptări. La sfârșitul săptămânii trecute, cine a trecut prin centrul Vasluiului cu siguranță nu a plecat acasă cu mâna goală. Primăria a organizat, în premieră, …
Citeste mai mult »“Moldova Classic Rally”
Vasluiul a găzduit cea de-a doua ediție a concursului Moldova Classic Rally, care a adunat la start 27 de echipaje din țară și R. Moldova. A doua ediție a Moldova Classic Rally a avut loc în județul Vaslui și s-a bucurat de un real succes. Concursul a fost conceput ca o acțiune regională și este organizat anual în diferite …
Citeste mai mult »Andra si David Bisbal – Without You (videoclip nou)
Andra vine cu cea mai importanta colaborare a ei de pana acum, un featuring cu artistul latino David Bisbal. Without You apare direct cu un videoclip in care avem parte de eterna poveste a indragostitilor care sunt impiedicati sa fie impreuna. David Bisbal, dublu castigator al prestigiosului premiu Grammy si unul din cei mai iubiti artisti spanioli a fost …
Citeste mai mult »Vești bune pentru fumători!
Aceştia ar putea să-și savureze viciul și în spații închise! O serie de amendamente adoptate în comisiile de specialitate ale Senatului elimină din restricţiile legii antifumat. Nu de acum însă, pentru că aleșii sunt în vacanță parlamentară și nu vor da votul final până la alegeri. Mai multe amendamente adoptate în comisia de sănătate şi cea economică din cadrul …
Citeste mai mult »
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad