duminică, 6 octombrie , 2024

Cel mai lung tunel din lume a fost deschis traficului. Are 57 de kilometri şi o importanţă uriaşă

Cel mai lung tunel de cale ferată din lume a fost deschis traficului. Denumit Gotthard Base Tunnel (GBT), tunelul este construit între oraşele Zurich şi Lugano şi are o lungime de 57 de kilometri.

SONY DSC

Inaugurat în luna iunie (2016) de către preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Johan Schneider-Ammann, tunelul feroviar este destinat transportului de persoane cât şi de mărfuri. Lucrările au început în 1996, iar costul proiectului s-a ridicat la aproximativ 11 miliarde de euro.

Tunelul va fi tranzitat zilnic de 260 de trenuri de marfă care vor circula cu 100 km/h şi de 65 de trenuri cu pasageri care vor ajunge la viteze de până la 200 km/h.

Principalul scop este mărirea capacităţii de transport pe cordonul Germania-Elvetia-Italia.. Acesta va reduce timpul de transport de la 4 ore şi 40 de minute la 2 ore şi 30 de minute pentru o călătorie de la Zurich la Milano. De asemenea, tunelul va diminua nivelul poluării din zona alpină şi traficul de pe autostrăzi.

Deţinătorul precedentului record pentru cel mai lung tunel din lume este Seikan din Japonia, care are aproximativ 54 de kilometri.

Sursa:descopera.ro

Vezi si

Curiozități care stârnesc râsul

În acest articol, vom dezvălui o serie de curiozități amuzante și puțin cunoscute din întreaga …