Ciclonul polar Olaf loveşte duminică România

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) avertizează că, de duminică, prin nordul ţării, va pătrunde ciclonul polar Olaf, care va transforma precipitaţiile în ninsoare şi care ar putea interacţiona cu un alt ciclon, Numa, care vine din sudul continentului şi are o masă de aer cald.ciclon

 

 

„Există un ciclon, Numa, pe numele lui, care vine din zona Italiei, care a afectat cu inundaţii Grecia, cu vânt şi grindină Croaţia şi care se deplasează către sudul ţării noastră, pe când Olaf este format în zona peninsulei Scandinave, deci, până vine în România, trece mai întâi Numa. Sunt două cicloane separate, fără legătură unul cu celălalt. Numa işi pierde din intensitate până ajunge la noi, pentru că el a făcut prăpăd în Grecia şi Italia. În România, ne va afecta cu nişte precipitaţii pe partea de sud, sud-vest a ţării, cu vreme închisă, cu nori pe partea de sud-est, până sâmbătă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, meteorologul Alina Şerban.

Meteorologii avertizează că ciclonul Olaf, care va ajunge în România, duminică, va transforma precipitaţiile aduse de Numa, în ninsoare, în special în nord, centru şi nord-vest.

„Duminică, când coboară Olaf, care are o masă de aer polar, vine cu ea cu tot, şi o aduce către zona ţării noastre, se va răci pe nord-vest, nord şi centru şi va transforma precipitaţiile, la munte în ninsoare, în zonele mai joase, la început în lapoviţă, posibil şi ninsoare. Chiar dacă va veni Olaf, nu vorbim despre temperaturi drastice pentru că cerul este mai mult acoperit şi nu le lasă să scadă. Sâmbătă şi duminică vorbim despre 6, 7 grade, 8 grade în sudul ţării, mai scăzute puţin vor fi în partea de nord a Moldovei şi Maramureşului, unde poate să ajungă undeva la 2, 3 grade”, a explicat meteorologul.
Potrivit sursei citate, sunt şanse mari ca cele două cicloane să interancţioneaze, iar cel din nord, care are o masă rece, va transforma precipitaţiile aduse de ciclonul din sud, care care are o masă caldă.
sursa:mediafax

Vezi si

Nelu Tătaru: “Nu cred că am fost sau sunt un pericol public”

Fostul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că va încerca să deschidă un cabinet …