miercuri, 27 octombrie , 2021

Cisternă cu motorină răsturnată pe raza localității Crețești de Jos

Aseară, în jurul orelor 2301, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Podul Înalt” al judeţului Vaslui a fost solicitat să intervină la un accident rutier, produs pe raza localității Crețești de jos, în care o autocisternă care transporta aproximativ 26 de tone de motorină s-a răsturnat.

 

 

cisterna

 

Imediat, la locul producerii evenimentului, s-au deplasat șase autospeciale de stingere incendii cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare grea, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă , o ambulanță pentru prim ajutor și 2 autospeciale de primă intervenție și comandă, atât de la Secția de Pompieri Huși cât și de la Detașamentul de Pompieri Vaslui însumând peste 36 de pompieri profesioniști care au intervenit.

După executarea recunoașterii, concomitent cu asigurarea măsurile specifice (izolarea zonei, realizarea unui perimetru de siguranță, înlăturarea surselor de aprindere electrică,  blocarea traficului rutier pe ambele sensuri, măsuri PSI etc.) echipajele de intervenție s-a constatat că o persoană, și anume conducătorul auto al cisternei, era încarcerat iar autocisterna se afla răsturnată (aproximativ 1800) în sanțul de pe marginea stângă a părții carosabile, pe direcția de mers spre municipiul Huși, iar întreaga cantitate de motorină s-a scurs, atât pe carosabil, cât și în afara acestuia (sanț și vegetație).

Pentru facilitarea accesului la victimă a fost nevoie de decuplarea capului tractor de semiremorcă, pompierii reușind descarcerarea persoanei și, ulterior, aplicarea manevrelor de resuscitare.

S-a acționat, în continuare, pentru degajarea drumului european prin tractarea capului tractor și a semiremorcei în afara părți carosabile.

În urma evenimentul, din nefericire, conducătorul auto în vârstă de 36 de ani a fost declarat decedat, autocisterna a fost avariată grav, iar întreaga cantitate de 26 de tone motorină a curs din cisternă, neputând fi colectată,se arata in comunicatul de presa emis de ISU Vaslui.

Vezi si

Primăria Găgești, prima instituție din județ care calculează automat taxele locale online și le încasează prin portalul de e-Guvernare

Primăria Găgești oferă posibilitatea plății tuturor taxelor locale și a amenzilor de pe orice dispozitiv …