duminică, 13 septembrie , 2026

Contabilul Primăriei Pungești, condamnat la închisoare după ce a falsificat semnătura primarului, agentului agricol și secretarului

În 2016 era vocea opoziției și încerca, pe toate căile posibile, să ajungă la putere, în 2023 este condamnat definitiv la închisoare. Vorbim de Eduard Moraru, contabilul Primăriei Pungești, pe care procurorii l-au dovedit a fi un adevărat falsificator de semnături. În toți acești ani, cât a lucrat la Primăria Pungești, Moraru a avut grijă să-și umple propriile buzunare, făcând zeci de achiziții fictive în numele instituției. Contabilul a falsificat semnăturile primarilor pe ordinele de plată, banii publici au fost transferați în conturile unei societăți din Vaslui, însă bunurile cumpărate nu au mai ajuns niciodată la Pungești. Curtea de Conturi a descoperit proporțiile furtului încă de pe vremea fostului primar, Constatin Butnaru.

Inspectorii i-au atras atenția edilului că mai multe piese, în valoare de aproximativ 40.000 de lei, cumpărate pentru buldozerul primăriei, nu se regăsesc în gestiunea instituției. Butnaru le-a spus celor de la Curtea de Conturi că el nu a semnat pentru o asemenea achiziție și așa s-a ajuns la Eduard Moraru. Furturile de la Primăria Pungești sunt cercetate în prezent de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Vaslui. Misiunea polițiștilor este una facilă pentru că luna trecută, contabilul Primăriei Pungești a fost condamnat definitiv la închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, tot pentru falsificare de semnături, dar pe o altă speță. Acesta a falsificat, prin contrafacerea semnăturilor primarului comunei, ale agentului agricol și ale secretarului comunei, patru adeverințe emise de Primăria comunei Pungești. Aceste adeverințe au fost predate unor cetățeni din Republica Moldova, care le-au depus la S.P.C.L.E.P. Vaslui în vederea schimbării domiciliului pe raza comunei Pungești.

Fostul edil, Constatin Butnaru, nu a fost singura victimă a contabilului primăriei. Potrivit unor surse demne de încredere, Eduard Moraru achiziționa fictiv piese pentru utilajele instituției încă de pe vremea primarului Vasile Voina, căruia, de asemnea, îi falsifica semnăturile pe ordinele de plată. Răpus de o boală incurabilă, Voina nu a mai apucat să facă plângere penală împotriva subalternului său, iar prejudiciul nu a mai fost recuperat. În ceea ce privește piesele pentru buldozer, cumpărate fictiv pe vremea lui Constatin Butnaru, contabilul primăriei și-a recunoscut vina și ar fi înapoiat banii, aproximativ 40.000 de lei. Polițiștii Biroului  de Investigare a Criminalității la Regimul Fondurilor Publice și a Corupției nu s-au lăsat impresionați de gestul bărbatului și i-au întocmit dosar penal.

Citeste mai mult

Contabilul Primăriei Pungești, condamnat la închisoare după ce a falsificat semnătura primarului, agentului agricol și secretarului

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …