Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sunt în grevă japoneză, la nivel naţional, pana luni, 22 aprilie Ei solicita Guvernului demersuri urgente pentru majorarea salariilor cu 15%, Registrul Comertului fiind ‘instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justiţie’. Sindicaliştii revendică acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, drept care se acordă tuturor celorlalte categorii de …
Citeste mai mult »Tag Archives: Smile FM vaslui
Fara gaze naturale in centrul Vasluiului
Se opresc gazele în zona centrală a Vasluiului Societatea GAZ EST anunță că, în vederea efectuării unor lucrări de remediere AVARIE TEHNICĂ privind sistemul de distributie gaze naturale maine, 20 aprilie, intre orele 7 si 15 se va sista furnizarea gazelor naturale Este vorba de consumatorii din strazile Nicolae Iorga, Nicolae Bălcescu, Biserica Adormirii Maicii Domnului, Politia Județeană Vaslui, Arhivele …
Citeste mai mult »Protectia Consumatorilor a intensificat controalele inainte de Paste
Inspectorii sanitar-veterinari şi cei de la protecţia consumatorilor au intensificat în această perioadă verificările în toate spaţiile în care se vinde carne. Este cercetat traseul produselor – de la abatoarele în care sunt sacrificate animalele, până la restaurante şi supermarket-uri. Recomandarea autorităţilor este ca achiziţia de produse alimentare să se facă doar din spaţiile comerciale autorizate care urmează a fi …
Citeste mai mult »A fost semnalata prezenta ursilor in judetul Vaslui
In județul Vaslui a fost semnalată, in ultimele zile, prezența mai multor femele de urs. Două dintre acestea au fost observate în zona Negrești și Lipovăț – Chițoc, iar o ursoaică cu pui a fost zărită în nordul comunei Alexandru Vlahuță. Potrivit conducerii Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Vaslui, deocamdată nu se știe numărul exact al acestor …
Citeste mai mult »Doar o treime din copiii defavorizati primesc masa sanatoasa in scoli
Puţin peste 35% dintre cele 450 de şcoli din mediul rural care au fost incluse de Ministerul Educaţiei să acceseze programul „Masă sănătoasă” au şi beneficiat de acesta Informatiile sunt prezentate intr-un studiu realizat de World Vision România. S-a dovedit că pentru mulţi elevi, masa primită la şcoală este principala din zi, iar frecvenţa participării acestora la ore s-a îmbunătăţit. …
Citeste mai mult »Pățania jenantă a unui vasluian. S-a urcat pe o poartă înaltă de peste 6 metri și nu s-a mai putut da jos
Un bărbat din Bârlad le-a dat de lucru noaptea trecută pompierilor din oraș, după ce s-a urcat pe o poartă înaltă de peste 6 metri și nu s-a mai putut da jos de acolo. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Bârlad au intervenit joi, 11 aprilie 2024, cu două autospeciale, între care și o autospecială cu platformă de lucru la …
Citeste mai mult »Profesorii de la Scoala Gimnaziala de arte “N. N. Tonitza” Barlad vor demiterea directorului
Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale de arte “N. N. Tonitza” Bârlad a aprobat, demiterea directoarei Ramona Borș. Mai mulți profesori au acuzat-o că “are un stil de conducere autoritar”, că instituie frica în școală și că ignoră solicitările cadrelor didactice de a respecta legea. Potrivit legii, dacă există o propunere a consiliului de administrație de eliberare din funcție a …
Citeste mai mult »
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad