După cinci ani, cei peste o sută de elevi din localitatea Ştefan cel Mare beneficiază de o şcoală nouă. Primăria, cu sprijinul Băncii Mondiale, a reuşit să reabiliteze imobilul, devenit unul dintre cele mai moderne din judeţ. Investiţia s-a ridicat la două milioane de lei.
Ieri s-a tăiat panglica inaugurală la şcoala din localitatea Ştefan cel Mare. Bucuria tuturor sătenilor a fost imensă, ţinând cont că autorităţile locale s-au zbătut timp de cinci ani să ducă la bun sfârşit investiţia de reabilitare a imobilului.
“Iniţial, am avut parte de o firmă neserioasă din Bacău, care a abandonat lucrările. A fost nevoie să solicităm sprijin pentru a găsi o altă sursă de finanţare. Mulţumim Băncii Mondiale! Am avut parte şi de un constructor serios, care a finalizat la timp lucrările”, a declarat primarul Mihai Moraru.
Investiţia s-a cifrat la două milioane de lei. Noul local al şcolii cuprinde şapte săli de clasă, un laborator de informatică şi o bibliotecă.
“Am reuşit să punem la punct şi un sistem de supraveghere video, iar în zona centrală a localităţii am construit un trotuar, ţinând cont că pe lângă şcoală trece Drumul Naţional, care e circulat, şi vrem să evităm eventualele evenimente rutiere”, a mai spus Mihai Moraru.
Primarul comunei Ştefan cel Mare a avut un mesaj şi pentru cei 108 elevi care vor folosi noua şcoală: “Vreau ca această şcoală să fie aşa cum e acum şi peste un an. Să avem grijă de ea şi de ceea ce se găseşte în ea. Vreau ca rezultatele voastre să se ridice la nivelul condiţiilor oferite”.
La momentul inaugural a participat şi pictorul Traian Nica Tuckman, fiu al comunei, care a donat şcolii 70 de tablouri expuse pe holurile centrale, elevii având astfel parte de o expoziţie permanentă.
Odată cu punerea în funcţiune a şcolii din Ştefan cel Mare, cei peste 300 de elevi din comună învaţă într-un singur schimb.
Sursa:obiectivvaslui.ro