miercuri, 8 decembrie , 2021

Din suflet, pentru oameni !

Numărul de cazuri de Covid-19 a crescut dramatic în ultimele săptămâni, atât la nivelul județului Vaslui, cât și în toată România. Spitalul din Bârlad este copleșit acum de fluxul imens de oameni care necesită internări sau consultații.

„Într-o perioadă de criză, toate resursele sunt importante, iar din informațiile pe care le aveam, resurse pentru desfășurarea activității de zi cu zi, precum apa de băut, erau pe terminate la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) din Bârlad”, se arată într-un comunicat de presă al USR Bârlad.

„La inițiativa colegei noastre Anca Boroșescu, președintele USR Grivița, aflată în continuă comunicare cu asistentul social în cadrul CPU Bârlad, Oana Panainte, membrii USR Bârlad, precum și membrii USR din comunele adiacente municipiului, s-au mobilizat, iar la spitalul din Bârlad au ajuns în aceeași zi baxuri cu apă, atât de necesare fluxului mare de oameni, precum și scutece pentru adulți. În zilele următoare la CPU Bârlad vor ajunge măști, dar și alcool sanitar. Toate acestea s-au făcut în urma mobilizării unor oameni care au ales să nu stea deoparte. Le mulțumim tuturor celor care s-au implicat și au răspuns rapid la apelul nostru. Contribuția noastră este una mică în tot acest efort în care participăm cu toții, de aceea suportul nostru se îndreaptă în special către tot personalul medical care luptă pentru fiecare pacient. În fiecare zi, mai primim un mic ajutor, de aceea, în zilele următoare vom continua să mergem să donăm către CPU resurse”.

Sursa:http://www.monitoruldevaslui.ro/2021/10/din-suflet-pentru-oameni/

Vezi si

Moș Crăciun nu mai are cui să ofere cadouri! Satele județului Vaslui sunt aproape pustii de copii

Deși autoritățile locale se pregătesc intens pentru Sărbătorile de Crăciun, în ultimii ani, sunt tot …