FOTO: Dosarul morții viceprimarului din Drânceni este încă „în lucru”, la doi ani de la deces

Au trecut un an și opt luni de la moartea tragică a viceprimarului de la Drânceni, Lucian Lăcătuș, pusă în seama controversatului Covid-19, însă anchetatorii de la Huși se pare că trag tare și acum ca să facă lumină în dosarul „vaccinarea la chiuvetă”. Strădania prelungită însă îi face pe mulți să zâmbească, întrucât, după atâta amar de vreme, ea se suprapune cu timpul în care mulți se străduiesc să șteargă din memorie perioada neagră a pandemiei, iar alții sunt convinși deja că vaccinarea împotriva Sars-Cov-2 a fost un fiasco sau, mai rău, o decizie greșită. Anchetatorii însă merg înainte, ca să îi prindă pe cei care au făcut „vaccinarea la chiuvetă”.

„Trebuie să îi prindem, ca să îi felicităm, nu? Că la câte au ieșit la iveală despre această afacere mondială a vaccinării anti-Covid, acum te gândești că, dacă îi identifici pe cei care au ferit vreo doi de aceste vaccinuri, trebuie felicitați, nu anchetați”, spun, făcând haz de necaz, apropiații fostului viceprimar de la Drânceni. Între timp, familia, Primăria și Consiliul Local Drânceni au reușit să organizeze cea de-a doua ediție a evenimentului fotbalistic „Memorialul Lucian Lăcătuș“, dedicat marii pasiuni a celui decedat. Fiind un om iubit și respectat de comunitate, așa cum rar se întâmplă cu un politician, numărul celor care s-au implicat și au făcut ca „Memorialul” să fie un eveniment special și cu adevărat semnificativ, a fost unul mare.

Reprezentanții IPJ Vaslui au confirmat ieri faptul că dosarul deschis în noiembrie 2021, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals și uz de fals, vizându-i pe cei care, spun anchetatorii, ar fi mimat vaccinarea în cazul viceprimarului, eliberând un certificat fals în acest sens, se află și la această oră „în lucru”. „Dosarul este în lucru. Se fac cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși”, au precizat ieri reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Vaslui.

Au trecut însă aproape doi ani și dosarul nu e nici încheiat, nici nu a ajuns în instanță, iar despre autorii concreți ai presupusului „fals și uz de fals”, nici pomeneală. Atunci însă anchetatorii au pornit vijelios și, nici nu se uscaseră bine lacrimile oamenilor pentru moartea viceprimarului, căci mascații au descins în forță și au percheziționat locuința defunctului (în iunie, 2022, n.r.), ca să caute dovezile pentru marea și tulburătoarea întrebare: a fost sau n-a fost… vaccinare?! Numai că „zvâcul” anchetei s-a stins și, între timp, în spațiul public au apărut voci autorizate și clare, ba chiar studii serioase care au pus la îndoială nu doar eficacitatea vaccinului în lupta cu boala, ci și „beneficiile” avansate de unii, în vâltoarea unei controversate pandemii. Sunt oamenii nevaccinați care au câștigat în instanță anularea amenzilor date de autorități, iar în acest context, care pune la îndoială tot ceea ce a fost în acea perioadă, ancheta – și așa veche de aproape doi ani, capătă cel puțin o nuanță de… lehamite. Unii apropiați ai viceprimarului Lucian Lăcătuș au făcut haz de necaz:

„Este ancheta în vigoare și acum? Noi nu am știut. Dar pe cine vor să prindă? Dacă este un om care s-ar face responsabil că Lucian nu s-ar fi vaccinat, apoi acela trebuie felicitat. Vaccinarea s-a dovedit, în opinia unor oameni mari din lumea asta, o afacere, o sursă de efecte adverse. Vaccinul acela nu a apărat pe nimeni de nimic. Boala și-a făcut treaba și a luat câte vieți a vrut. Vaccinarea nu a avut niciun efect pozitiv, nu a apărat pe nimeni. Ancheta și perchezițiile la casa omului au fost ceva groaznic și traumatizant.

E interesant de văzut când și cum se vor încheia cercetările. Ceea ce contează pentru noi este că a murit un om tânăr, un prieten extraordinar și o persoană cu un suflet de aur, care ajuta pe toată lumea. Nu îl vom uita niciodată, pentru tot ceea ce a fost el”, a spus Andrei, unul dintre numeroșii prieteni ai fostului viceprimar Lucian Lăcătuș. De reamintit că în toamna lui 2021, viceprimarul Lucian Lăcătuș a ajuns la Spitalul Județean Vaslui, fiind diagnosticat cu Covid-19. În ciuda eforturilor medicilor, starea sa de sănătate s-a agravat.

Medicii au spus că bărbatul temporizase afețiunea la domiciliu prea multe zile și de aceea situația a devenit ireversibilă. Lucian Lăcătuș avea dovada că se vaccinase anti-Covid în luna mai a aceluiași an, însă, cum ne-cum, s-a ajuns la concluzia că, de fapt, nu primise serul. De aici, IPJ Vaslui a emis un comunicat de presă, prin care a anunțat că polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice s-au sesizat în acest caz și au început o anchetă, care continuă și în 2023.

“Un eveniment făcut cu aceeași dorință interminabilă de a comemora viața de pe pământ a dragului nostru soț, tată, copil și prieten, Lucian”

Între timp, familia lui Lucian Lăcătuș, Primăria și Consiliul Local Drânceni, au reușit să realizeze împreună o nouă ediție de succes a evenimentului fotbalistic numit „Memorialul Lucian Lăcătuș“. „Dragii noștri, a venit timpul să ne reîntâlnim la cea de-a doua ediție ”Memorialul Lucian Lacatuș“, cu aceeași dorință interminabilă de a comemora viața de pe pământ a dragului nostru soț, tată, copil și prieten, Lucian. Așa cum am promis anul trecut, vom continua acest eveniment, pentru că fotbalul a făcut parte din viața lui, fiind locul unde el își relaxa corpul și mintea, locul unde aștepta cu nerăbdare să se revadă cu prietenii!

De această dată, îl vom desfășura în două zile, pentru a invita cât mai mulți copii și, bineînțeles, echipele de old boys. Sper ca toți cei care vor fi prezenți să-i simtă dorința, pasiunea pentru fotbal și prietenie din nou, în satul și comuna pe care a îndragit-o la nesfârșit, Drânceni. Mulțumesc familiei, tuturor celor apropiați și comunității locale, care mă ajută să împlinesc an de an acest eveniment. Cu considerație, Lăcătuș Mirabela”, a fost mesajul emoționant, transmis de soția fostului viceprimar, pe data de 29 mai, pentru a anunța noua ediție a “Memorialului Lucian Lăcătuș“.

 

 

 

Dosarul morții viceprimarului din Drânceni este încă „în lucru”, la doi ani de la deces! (FOTO)

Vezi si

Cei mai putini muncitori straini din tara lucreaza la Vaslui

In județul Vaslui lucrează în prezent cei mai puțini muncitori străini din țară, 449. Dacă …

Comments are closed.