
Contravenientul beneficiază de prezumția de nevinovăție, indiferent de sancțiunea care i se reține. Asta înseamnă că acesta este considerat nevinovat, iar agentul constatator (spre ex: polițistul) trebuie să dovedească fapta săvârșită de contravenient.
Cu toate acestea …
Un proces-verbal de contravenție ce cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de lege se prezumă că face dovada săvârșirii faptei de contravenient dacă agentul constatator a perceput contravenția în mod direct (spre ex: neacordarea priorității de trecere pietonilor/vehiculelor care aveau acest drept). În acest caz, contravenientul este cel care trebuie să aducă probe în dovedirea nevinovăție sale.
Însă …
Dacă agentul constatator NU a perceput în mod direct contravenția imputată prin procesul-verbal întocmit (spre ex: procesul-verbal de contravenție se încheie pe baza declarațiilor unor martori sau cu ajutorul unor mijloace tehnice cum ar fi aparate radar), atunci acesta trebuie să dovedească săvârșirea faptei de contravenient. În acest caz, procesul-verbal de contravenție nu poate face prin el însuși dovada săvârșirii faptei.
Desigur, toate aceste aspecte se discută în cadrul unui proces deschis, în speță în situația formulării unei contestații împotriva procesului-verbal de contravenție.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad