Chiar dacă procentul de promovabilitate la Evaluarea Națională a fost unul bun în județul Vaslui – 77,09%, în unele școli niciun elev nu a reușit să obțină media 5. La Școala Gimnazială “Ion Agarici” Muntenii de Sus, spre exemplu, au susținut examenul trei elevi, însă niciunul nu a obținut o medie de trecere, cea mai mare fiind 3,97. Tot trei elevi înscriși la examen au fost și la școala din satul Sârbi: unul, însă, nu s-a prezentat, iar ceilalți doi au fost notați cu 4, respectiv 4.50. La școala din satul Emil Racoviță, aproape aceeași situație: din patru elevi înscriși, doi au susținut examenul, însă niciunul nu a obținut media 5. Nici la Școala “Gr. T Popa” din comuna Dănești lucrurile nu stau mai bine: doar doi din șapte elevi au reușit să ia 5, respectiv 5,37 la examen.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, cauzele care au condus la această situație sunt multiple. “În cazul elevilor din Dănești, doamna directoare a spus că este o generație slabă de elevi, nu își dau interesul foarte mult pentru școală, însă mai sunt și alte cauze: în fiecare an au avut un alt profesor la matematică, iar învățământul online i-a deconectat de la studiu. La Muntenii de Sus, clasele V-VIII învață simultan, acolo ne confruntăm cu efectele depopulării, elevii au plecat în oraș. Dacă nu se va îmbunătăți situația, cel mai probabil se va desființa gimnaziul în Muntenii de Sus. Profesorii sunt buni, au experiență, însă probabil învățământul simultan nu este o soluție potrivită, adică nu îi ajută pe elevi să învețe mai bine, iar acest lucru se observă când ne uităm la rezultate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean, prof. Pavel Toma.
Citește mai mult: https://www.vremeanoua.ro/incredibil-in-cateva-scoli-din-judetul-vaslui-nu-s-a-obtinut-nicio-medie-de-peste-5-la-evaluarea-nationala/
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad