Instagram pregătește o serie de funcții pentru blocarea hărțuirii online

Platforma Instagram pregătește o serie de instrumente anti-hărțuire pe care utilizatorii săi le-ar putea folosi chiar din următoarele săptămâni, scrie theverge.com.

instagram

 

Instagram va permite utilizatorilor să își alcătuiască o listă proprie de cuvinte interzise pe care aceștia le consideră ca făcând trimitere la hărțuirea online, ceea ce va opri automat comentariile făcute pe marginea unor fotografii și care vor conține acele cuvinte trecute în listă.

Utilizatorii vor avea de asemenea posibilitatea să suspende postarea comentariilor prin care se va răspunde la o fotografie cu o altă fotografie, sau chiar să dezactiveze complet comentariile dacă vor.

Hărțuirea online este o chestiune serioasă la adresa căreia orice rețea de socializare trebuie să adopte măsurile necesare pentru combaterea fenomenului. Pe Instagram, fenomenul nu are amploarea de pe rețeaua Twitter, scrie theverge.com.

Instagram a început deja testarea acestor instrumente, iar într-o primă fază aceste noi funcționalități vor fi puse la dispoziția conturilor foarte mari, potrivit The Washington Post. Aceste noi funcționalități de filtrare a mesajelor vor urma să fie publice în următoarele săptămâni. În timp ce Instagram admite că toți utilizatorii vor beneficia de unele versiuni ale funcțiilor de filtrare a comentariilor, la acest moment se analizează dacă toți utilizatorii rețelei vor beneficia de posibilitatea de întrerupere a postării comentariilor.

Sursa:agerpres.ro

Vezi si

Cercetătorii au folosit cu succes microboți pentru a vindeca pneumonia din plămânii șoarecilor

Pneumonia este o afecțiune groaznică și poate fi chiar mortală. Acum, un nou studiu efectuat …