duminică, 13 septembrie , 2026

Criza apei potabile din cauza secetei prelungite

Mai multe localităţi vasluiene au intrat în criza apei potabile din cauza secetei prelungite din această vară. Autorităţile au luat deja măsura restricţionării consumului şi transportării apei cu autocisternele pompierilor.

apa

Autorităţile vasluiene au intrat în alertă de câteva zile, după ce populaţia din mediul rural a început să aibă de suferit de pe urma secetei prelungite din această vară. Mai mulţi primari au raportat către prefectură că fântânile au secat sau că sistemele de alimentare în sistem centralizat nu mai pot asigura apa la un debit normal, impunându-se restricţii la consum. Potrivit unui raport, în patru localităţi, peste 100 de fântâni au secat, iar alte 500 mai au apă doar pe fund.

Asta în pofida faptului că aproape o jumătate de milion de euro s-a cheltuit de la bugetul de stat pentru realizarea a 30 de foraje de mare adâncime. Acestea nu sunt însă folosite din cauza lipsei dotărilor tehnice, multe din ele fiind deja colmatate.
În comuna Hoceni, de câteva săptămâni, animalele nu mai au unde se adăpa, iar stăpânii lor se tem că, dacă seceta se prelungeşte, vor fi nevoiţi să le vândă pe nimic. Aproape toate fântânile din localitate au debite reduse, iar în unele apa e tulbure.

În total, mii familii din judeţ nu beneficiază de apă, în ciuda temperaturilor caniculare. În mai multe localităţi, oamenii au plătit bani grei pentru a se racorda la sistemul centralizat, dar tot nu primesc apă. Conductele de alimentare au fost prost proiectate şi nu pot face faţă numărului mare de consumatori. Ca să nu sufere de sete, oamenii trebuie să meargă pe jos, la izvoare sau fântâni.

Şi în Micleşti, sătenii resimt din plin efectele secetei. Cum nu a mai plouat de peste două luni, iar în comună cererea de apă este foarte mare, nu doar pentru uz casnic, ci şi pentru udarea grădinilor şi a spaţiilor verzi, serviciul de alimentare nu a mai făcut faţă. La nivelul primăriei s-a decis ca oamenii să primească apă cu porţia.

Sursa:Obiectiv

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …