Consiliul Județean Vaslui a aprobat, ieri, în ședință extraordinară, reactualizarea indicatorilor economici în urma scăderii TVA la 19%. Instituția are la început de an investiții de 50 de milioane de lei în mai multe drumuri județene, reabilitarea infrastructurii de apă-canal și a fostei Case a Armatei.
În urma unei solicitări a Ministerului Dezvoltării, consilierii județeni au fost băgați ieri într-o ședință de urgență pentru a aproba actualizarea indicatorilor tehnico-economici datorită scăderii TVA de la 20% la 19%. La început de an, Consiliul Județean (CJ) Vaslui are investiții de 50 de milioane de lei în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală și Programului pentru reabilitarea sistemului de apă și canal, precum și la Centrul Cultural care va înlocui fosta Casă a Armatei.
Mariana Vieru, directoarea Direcției Tehnice din CJ Vaslui, a anunțat că Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a transmis adresa nr. 7552/2017, în care se arată că termenul de depunere a documentelor este 15 februarie: “Toate aceste investiții sunt finanțate prin OUG 28/2013, privind programul național de dezvoltare locală. Pe lângă modernizarea drumurilor județene, construcția noului centru cultural, în cadrul proiectului de reabilitare a sistemului de apă și canal avem în curs o lucrare la Bârlad și montarea unor stații de pompare a apei uzate la Huși. Finanțarea pentru toate aceste investiții se ridică la 50 de milioane de lei”.
Consilierii județeni au aprobat, astfel, indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea și modernizarea mai multor tronsoane de drumuri:
– DJ 284: DN 24B (Huși) – Epureni – Duda – Fundătura – Arsura – DN 28 (Ghermănești);
– DJ 244M: DN 24 (Crasna) – Albești – Idrici de Sus – DJ 244 A;
– DJ 246A: DN 24 (Moara Domnească) – Ferești – Bereasa – DJ 247 (Tătărăni);
– DJ 245E: DN 24 (Bulboaca) – Deleni – Moreni – DJ 245L (Costești);
– reparații pod pe DJ 244 (pârâul Sărățeni) – DJ 243 C (Mărășești) – Voinești;
– DJ 244L: DJ 244D (Tăbălăiești) – Averești;
– DJ 245: DN 24 (Bârlad) – Vulpășeni – Buda – Morăreni – Florești – Oprișița (DN 2F).
Sursa:obiectivvaslui.ro