CASĂ NOUĂ… După o lungă perioadă de amânări și tergiversări, în sfârșit clădirea Judecătoriei Vaslui din centrul orașului va intra în renovare. Astfel, pe o perioadă de minim 5 ani, avocații vasluieni își vor desfășura activitatea la moara Grecilor, într-o fostă fabrică de confecții, renovată pentru nevoile judecătorilor și avocaților. Mutarea efectivă va avea loc în perioada 1-30 aprilie. În toată această perioadă, activitatea Judecătoriei Vaslui va suferi modificări. Astfel, se vor judeca doar dosarele urgente, urmând ca celelalte să primească noi termene de judecată. De precizat este și faptul că valoarea lunară a chiriei ce se va plăti din bugetul de stat pentru spațiul închiriat este de 49,29 lei/mp/suprafață utilă, adică 93.000 lei/lună pentru întreaga suprafață închiriată (1887mp), conform contractului încheiat.

Pusă în discuție încă din 2014, renovarea clădirii Judecătoriei Vaslui a suferit, de-a lungul timpului, amânări după amânări. Într-un final, aceste lucrări vor începe anul acesta, astfel că avocații și judecătorii care-și desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei sunt nevoiți să se mute. Mutarea va începe la 1 aprilie și va dura toată luna. Astfel, pentru următorii 5 ani, noul sediu al Judecătoriei va fi o fostă fabrică de confecții din Moara Grecilor, modificată și renovată după nevoile de funcționare ale unei judecătorii. În toată această perioadă, procesele, fie ele civile sau penale, vor suferi amânări și se vor judeca doar urgențele. În schimb, dosarele civile vor primi termene noi de judecată. De asemenea, acțiunile judecătorești se vor depune la instanță cu ajutorul mijloacelor electronice de comunicare. De reținut este și faptul că, în perioada 04 – 24 aprilie, în materie civilă, se va proceda la preschimbarea termenelor de judecată și acordarea de noi termene. În această perioadă se vor judeca exclusiv cauzele cu caracter foarte urgent, dosarele instanțelor de drepturi și libertăți sau cererile pentru ordinele de protecție.
Păreri împărțite ale avocaților vasluieni privind mutarea în noul sediu
În timp ce unii avocați se arată indiferenți, schimbarea nu este văzută cu ochi buni de alții. Mai mult, unii avocați sunt sceptici și consideră că Judecătoria Vasliu va funcționa în fabrica de la Moara Grecilor o perioadă mult mai lungă de timp decât cea prevăzută în contract. “S-a vorbit, prima dată, de o perioadă de 3 ani. Acum, am înțeles că se discută de 5 ani, dar cred că vor trece cel puțin 7 ani până când va fi gata actuala clădire a Judecătoriei Vaslui. Sunt lucrări complexe de consolidare și renovare ce urmează să fie făcute. Așa că schimbarea asta nu e văzută cu ochi buni de toată lumea, mai ales că te rupe de agitația orașului și va fi greu și pentru clienți, și pentru avocați. Plus că aici, la centru, aveai tot ce-ți trebuia la o aruncătură de băț. Găseai o cafea, magazine alimentare, restaurante etc. Cu noua locație va fi dificil, pentru că vei fi nevoit să te deplasezi distanțe mari pentru orice ai avea nevoie», spune un avocat vasluian. De cealaltă parte, un alt avocat vasluian spune că nu are importanță locul în care au loc ședințele de judecată, atât timp cât intri în sala de ședință pregătit să faci tot ceea ce ține de tine pentru ca clientul să fie mulțumit.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad