La cine va ajunge licența FIFA după despărțirea de EA Sports?

Acum că despărțirea celor de la FIFA de EA este oficială, au început să apară discuțiile despre cine ar putea prelua licența în viitor. Până la urmă este o oportunitate mare pentru orice producător de jocuri, dar în același timp reprezintă și o responsabilitate imensă pe care mulți nu cred că vor să și-o asume. Este cazul și celor de la Take-Two, al căror CEO a vorbit despre posibilitatea de a dezvolta o serie de jocuri cu fotbal.

Suntem interesați să ne extindem oportunitățile în lumea sporturilor, iar FIFA este un brand incredibil, dar nu avem niciun plan de a deschide vreo discuție.

Bine, în punctul ăsta nici dacă ar fi vreo discuție nu cred că am afla încă despre existența ei. Chestiile astea se discuta în spatele ușilor închise și anunțurile apar mai târziu. Take-Two are tot ce îi trebuie pentru o astfel de responsabilitate: licența FIFA este foarte scumpă, unele informații evaluând-o pe la 2 miliarde de dolari, iar prin intermediul celor de la 2K Games au și experiența necesară după serii precum NBA 2K și WWE 2K.

Cum ar putea arăta FIFA dezvoltat de 2K?

Am motive destul de bune (NBA 2K și WWE 2K) să cred că transferul licenței FIFA de la EA la 2K ar fi în detrimentul fanilor. Să nu uităm că simulatoarele sportive, dacă le putem numi simulatoare, dezvoltate de 2K au fost niște fail-uri odioase în ultimii ani și au inclus mai multe microtranzacții decât ar fi putut inventa EA, ajungând să includă până și reclame în loading screen. Iar dacă Federația de Fotbal vrea să se asocieze tot cu un astfel de nume, mai bine ne orientăm toți spre Kona…. oh, stai așa.

 

Fără competiție serioasă pe piață, oricine ar pune mâna pe această licență, ar fi prost să NU includă microtranzacții. Când ai pe mână un simulator de fotbal în era jocurilor cu multiplayer online, posibilitățile de a scoate ceva profit extra sunt super mari. Dar vom afla mai multe la anu’, întrucât EA mai are o ultimă șansă să facă o treaba bună cu această licență, iar FIFA 23 va fi ultimul titlu din seria care a luat naștere în 1993.

Vezi si

World of Warcraft: Dragonflight, o lansare cu sughițuri… Ce e nou și cum se prezintă până acum

World of Warcraft are un loc special în inima mea. Părinții mei s-au jucat versiunea …