Arestarea celor două doctoriţe din cadrul secţiei Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui a stârnit reacţii aprinse în rândul vasluiencelor care au avut de suferit atunci când au ajuns pe patul de spital. Femeile şi-au făcut curaj şi au povestit umilinţele prin care au trecut atunci când nu au avut bani pentru a mitui cadrele medicale. Colegiul Medicilor Vaslui nu are voie să desfăşoare nicio anchetă disciplinară în cazul celor două doctoriţe acuzate de corupţie, după ce forul superior le-a interzis acest lucru.

Simona VOICU & Sorin SAIZU (Obiectiv de Vaslui)
Scandalul de corupţie izbucnit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui a scos la iveală faptul că “tarifele” practicate de ginecologi erau aduse clar la cunoştinţa pacientelor de către asistentele medicale sau de personalul auxiliar. În anumite situaţii, medicii de aici indicau în mod explicit suma percepută pentru serviciul ce urma a fi efectuat, în timp ce alţii “condiţionau emoţional” viitoarele mame, tratându-le cu seriozitate abia după ce primeau “ceea ce li se cuvenea”.
De temă să nu fie şi ei puşi sub acuzare, unii dintre angajaţii spitalului vasluian au acceptat să colaboreze cu anchetatorii, oferind detalii despre circuitul şpăgilor în unitate. Astfel, pentru un avort, în funcţie de stadiul sarcinii, mita percepută varia între 200 şi 400 de lei, pentru operaţiile de cezariană suma minimă era de 1.500 de lei, în timp ce pentru intervenţii ca extirparea chisturilor ovariene se ajungea la 500 de lei. Medicii ginecologi sunt acuzaţi că primeau bani inclusiv de la bolnavele de cancer.
În cazul intervenţiilor chirurgicale, de regulă, şpaga era împărţită în echipă, diverse sume revenind atât medicilor care asigurau “mâna a doua”, cât şi asistentelor. Martorii au menţionat că sunt şi medici care nu doar că nu condiţionează actul profesional, dar refuză să primească şi cadouri oferite din iniţiativa pacientelor care doresc să fie recunoscătoare.
“În cadrul spitalului, există o practică a medicilor de la Obstetrică-Ginecologie, în sensul că se solicită bani pacientelor care au nevoie şi se prezintă pentru îngrijire medicală sau diverse operaţii. Astfel, pentru un avort la o sarcină mică, de până în zece săptămâni, se solicită circa 200 de lei, fără a se tăia vreo chitanţă. Pentru sarcini de peste zece săptămâni, se solicită peste 300 de lei. De regulă, aceşti bani ajung la doctori, iar în anumite situaţii, o parte mai mică, de regulă 50 de lei, o primesc asistentele. Banii erau luaţi de medic şi împărţiţi atât către asistente, cât şi medicului anestezist. Pentru acesta din urmă, se dădeau bani atunci când pacientele solicitau anestezie generală şi erau sume cuprinse între 50 de lei şi 70 de lei, la fel, fără a se da vreo chitanţă”, a declarat unul dintre martorii din dosar.
Paciente umilite
Este timpul să reamintim că doctoriţele Simona Botez şi Doina Andrei au fost arestate preventiv miercuri, 18 februarie, de Curtea de Apel Iaşi, după ce Tribunalul Vaslui decisese cercetarea lor în stare de libertate. Un alt treilea medic, Adrian Tănăsescu, cercetat la rândul său pentru cinci infracţiuni de luare de mită şi o infracţiune de favorizare a infractorului, este cercetat sub control judiciar, acesta acceptând să colaboreze cu anchetatorii.
Dacă arestarea Doinei Andrei este privită cu rezerve de unele dintre fostele paciente, fiind apreciată ca făcând parte din categoria celor care nu condiţionează actul medical, în cazul Simonei Botez, reacţiile au fost de-a dreptul virulente. Ea este acuzată că avea o atitudine foarte urâtă faţă de pacientele de la care nu primea bani, jignindu-le atunci când se aflau în sala de naşteri.
“Am trăit umilinţa doctoriţei Botez. Nu îmi doresc decât să plătească pentru tot răul făcut. Pentru că nu am avut bani să îi dau la naştere, ţipa la mine: «Stai ca vaca şi acum te plângi?» Foarte urât vorbea cu gravidele de la care nu primea bani”, a declarat una dintre fostele paciente ale doctoriţei Simona Botez.
Iar exemplul nu este singular.
“Şpaga este un lucru firesc în momentul în care ajungi la spital. Banii diferă de la caz la caz, însă pe lângă suma pe care o dai doctorului, trebuie să ai bani pentru asistente, brancardieri şi femeia care îţi face curăţenie. Toată lumea primeşte bani, de la medicul care te tratează până la femeia de serviciu. Asta este ţara în care trăim. Trebuie să dai ca să nu fii ignorat“, a afirmat o altă pacientă.
Au fost sesizate nemulţumiri şi în cazul doctoriţei Andrei.
Citeste mai mult! Click Aici
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad