vineri, 30 septembrie , 2022

O specie pe cale de dispariție este, în mod surprinzător, tot mai numeroasă

Populația de papagali kakapo din Noua Zeelandă a crescut spectaculos în ultimul an, ajungând la peste 250 de exemplare. Specia este pe cale de dispariție.

Populația de kakapo din Noua Zeelandă, un papagal care nu poate zbura și care este pe cale de dispariție, a crescut cu 25% în ultimul an, ajungând la 252 de păsări, în urma unui sezon de reproducere bun și a succesului înregistrat cu inseminarea artificială, a anunțat marți departamentul de conservare a speciilor, potrivit Reuters.Papagalii Kakapo au fost aproape exterminați de prădătorii introduși, cum ar fi șobolanii, deoarece păsările nu pot zbura. Problema a fost amplificată de consangvinizare, de fertilitatea foarte scăzută (doar 50% din ouă sunt fertilizate) și de faptul că păsările se înmulțesc doar o dată la doi sau trei ani, atunci când anumiți pomi dau roade.

O specie pe cale de dispariție a înregistrat o creșterea spectaculoasă a numărului de indivizi

Populația de kakapo, care este cel mai greu papagal din lume, a ajuns în prezent la cel mai mare număr din anii 1970.„Existau doar 86 de kakapo când am început să lucrez ca ranger pentru kakapo în 2002. Acel număr era înspăimântător. Faptul că avem un sezon de reproducere cu 55 de pui reprezintă un pas foarte mare”, a declarat Deidre Vercoe, manager operațional pentru programul de recuperare a kakapo.

Citește mai mult: https://www.descopera.ro/dnews/20147980-o-specie-pe-cale-de-disparitie-este-in-mod-surprinzator-tot-mai-numeroasa

Vezi si

Elizabeth Taylor: 18 lucruri neștiute despre regina Hollywood-ului

Ce se poate spune despre Elizabeth Taylor? Suficient de mult cât să tipărim zeci de …