Patronul unui bar din Vaslui, condamnat pentru trafic internaţional de droguri

646x404

Dumitru Ignat, administratorul barului Red din Moara Grecilor, a fost condamnat ieri de Tribunalul Vaslui la 3 ani şi 10 luni închisoare cu executare pentru trafic internaţional de droguri. Soţia lui Ignat, Daniela Voduţă, cea care trimitea drogurile din Spania, la 3 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare, iar Mircea Mihalachi, tânărul folosit la ridicarea drogurilor, a fost condamnat la 3 ani, o lună şi 10 zile închisoare, în regim de detenţie.

Ignat şi Mihalachi au fost arestaţI în octombrie anul trecut. Mircea Mihalachi este un tânăr de 25 de ani, fost electrician la Electrica Vaslui, a fost prins în flagrant de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui în timp ce ridica un colet cu droguri din Autogara Vaslui. Drogurile fusese trimise din Spania de soţia lui Dumitru Ignat. Precaut, acesta a cerut soţiei să livreze coletul pe numele lui Mihalachi, fără să ştie că telefoanele le erau monitorizate de anchetatori. Pe 2 octombrie, Mihalachi şi Ignat au fost reţinuţi 24 de ore, a doua zi Tribunalul Vaslui dispunând arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.

Din cercetările procurorilor DIICOT s-a stabilit că Dumitru Ignat şi soţia lui, Voduţa, au locuit timp de şapte ani în Castellon – Spania. În 2012, Ignat a revenit acasă, deschizându-şi un bar în suburbia Moara Grecilor. Anchetatorii spun că Ignat vindea droguri clienţilor care îi inspirau încredere, fie la pliculeţe, fie ţigări confecţionate chiar la tejghea. Martorii audiaţi de procurorii DIICOT au relatat că printre clienţii barului patronat de Ignat se numărau şi interlopii vasluieni.

Cea care îl aproviziona pe Ignat cu droguri era chiar soţia acestuia. În luna septembrie, după ce petrecuse vacanţa în România, alături de fiica sa, Daniela  Voduţă a plecat în Spania, “având ca preocupare aprovizionarea de droguri de risc – cannabis”, spun procurorii DIICOT. După ce a achiziţionat stupefiantele, aceasta a luat legătura cu soţul ei, stabilind detaliile livrării. Au căutat o firmă de transport care să le asigure că nu le vor fi desfăcute coletele. Se temeau să nu fie descoperiţi pentru că “iarba” mirosea foarte puternic.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare, ofiţerii SCCO Vaslui au descoperit pliculeţe cu cannabis şi la locuinţa surorii lui Ignat – Manuela Sârcă. Plecată fiind în străinătate, femeia a lăsat în grija fratelui apartamentul, ea sosind în ţară chiar cu o zi înainte de descinderea poliţiştilor de la Crimă Organizată. Anchetatorii au stabilit că femeia nu a avut nicio legătură cu activitatea infracţională a fratelui său. Soţii Dumitru Ignat şi Daniela Voduţă au fost trimişi în judecată pentru trafic de droguri de risc şi introducere în ţară de droguri de risc, în timp ce Mircea Mihalachi este învinuit pentru trafic de droguri de risc şi complicitate la introducere în ţară de droguri de risc.

Vezi si

Serbarea Florilor la Vaslui

Cea de a 8-a editie a Serbarii Florilor va incepe vineri, 17 mai de la …