marți, 27 septembrie , 2022

Persoanele vor putea fi identificate de la distanță prin mijloace video, în premieră

Normele privind reglementarea, recunoașterea, aprobarea sau acceptarea procedurii de identificare a persoanei la distanță utilizând mijloace video au fost publicate în Monitorul Oficial. Procedura poate fi utilizată de instituții și de companiile private.

Potrivit Autorităţii pentru Digitalizarea României, decizia reglementează cadrul juridic pentru identificarea persoanelor, în interacţiunea lor la distanță cu instituţiile publice sau cu companiile private.

Concret, cetăţenii pot să beneficieze de o serie de servicii publice direct de acasă, pot obţine semnătura electronică de la distanţă, pot accesa produsele instituțiilor bancare fără să meargă la sediul acestora și pot să desfăşoare acţiuni de importanță juridică la care înainte ar fi fost necesară prezenţa fizică și identificarea cu buletinul.

Normele publicate în Monitorul Oficial vor intra în vigoare în 30 de zile, dar operatorii economici sau instituţiile care vor folosi identificarea la distanţă prin mijloace video au la dispoziţie o perioadă de 8 luni pentru a se pune în acord cu acestea.

Persoanele identificate de la distanță se vor putea folosi de orice dispozitiv cu cameră foto

Potrivit regulilor stabilite de legiuitor, în procesul de identificare, cetățeanul va avea nevoie de un dispozitiv electronic cu care să captureze imagini ale feţei și imagini cu cartea de identitate sau paşaportul. De asemenea, acesta va trebui să fie identificat într-o bază de date.

Pe parcursul procedurii cetățeanului i se pot adresa diverse întrebări pentru ca platforma să se asigure că în fața laptopului sau a telefonului nu este o altă persoană decât cea din documente.

 

După ce aceşti pasi au fost parcurşi cu succes, ultima etapă este confirmarea cu un factor de autentificare suplimentar, prin transmiterea unui cod de unică folosință sau a unui link cu o durată limitată, special creat în acest scop, generat în mod individual prin e-mail sau SMS.

Vezi si

8 lucruri pe care trebuie sa le stii despre ziua de LUNI

Nu exista om care sa nu se fi plans, cel putin o data in viata, …