Minivacanța de 1 decembrie: Cele mai căutate obiective din Google Maps și ponturi de călătorie

Mulți români intră într-o minivacanță începând de vineri, iar Google Maps a oferit, cu această ocazie, câteva informații utile, precum cele mai căutate obiective din serviciu, orele de vârf și ponturi de călătorie.

Cele mai căutate trei obiective din România în 2021 au fost, în aplicație, Castelul Bran, Peleșul și Castelul Corvinilor. De altfel, Castelul Bran este unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Europa, fiind în top 20 obiective culturale și turistice cu cele mai multe recenzii pe Google Maps.

În București top trei este compus din: Ateneul Român, Muzeul de Istorie și Muzeul Antipa.

Totodată, în România obiectivele turistice și culturale cu cele mai mari note pe Google Maps sunt, în ordine: Colecția Țiriac, Ateneul și Teatrul Național București.

La nivelul întregii Europe, Muzeul Luvru din Paris și British Museum din Londra au fost obiectivele cele mai populare în căutări pe Google Maps în 2021.

Ponturi pentru cei care folosesc Google Maps în călătorii

Potrivit Google, în minivacanțe și de sărbători magazinele și restaurantele devin, în special, aglomerate. Pentru a afla informații despre gradul de ocupare al unui loc de pe Maps, utilizatorul trebuie să acceseze obiectivul respectiv și să facă scroll până la secțiunea „Ore de vârf”. Acolo sunt afișate aceste informații, pe zile ale săptămânii și intervale orare.

Pentru o orientare mai ușoară într-un oraș necunoscut, utilizatorii pot utiliza funcția Live View din Google Maps. Aceasta îi ajută să se orienteze cu ajutorul realității augmentate, care plasează săgeți direct în câmpul vizual al camerei.

Mai mult, când merg pe jos, utilizatorii ar face bine să verifice, în aplicație, diferența de nivel față de obiectiv. Această informație este utilă pentru cei care au bagaje și se află într-o localitate cu coline.

Vezi si

Microsoft admite în sfârșit că vânzările Xbox One au fost mai puțin de jumătate din PS4

Vânzările oficiale de Xbox One au fost în mare măsură un mister, dar acum Microsoft …