Primele biciclete electrice pentru postașii vasluieni au ajuns în județ și au fost repartizate deja, patru dintre ele în mediul rural, iar a cincea în municipiul reședință de județ. Aceste achiziții fac parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a instituției, demarat la începutul acestui an, de directorul Companiei Naționale de Poștă Română, Florin Valentin Ștefan.
Poștașul modern va veni în curând cu plicul sau colete mici aduse cu bicicleta electrică. Deocamdată, cinci poștași din județul Vaslui au scăpat de pedalat, dar este posibil ca numărul lor să crească în viitorul apropiat. Cele cinci biciclete au fost repartizate astfel: una în municipiul Vaslui, una la agenția Muntenii de Jos, una la agenția Ștefan cel Mare, una la Bogești și una la Voinești. Aceste biciclete sunt create special pentru poștași. Au o geantă portbagaj în spate și coș de metal în față, sunt confecționate din aluminiu, pentru o greutate redusă, iar bateria este atașată de portbagaj și poate fi încărcată la prizele obișnuite. “Bicicletele electrice Devron sunt confecționate din aluminiu pentru o greutate redusă și rezistență crescută, sunt dotate cu un motor de 250 W și au o autonomie de 60-80 km, viteza fiind limitată la 25 km/h. Totodată, sunt echipate cu furcă cu sistem de amortizare a șocurilor și un șezut comfort line care asigură o deplasare comodă a factorilor poștali” anunța compania în momentul semnării contractului de achiziții.
Citește maui mult: https://www.vremeanoua.ro/postasii-din-vaslui-se-modernizeaza-pensia-va-veni-mai-rapid-pe-biciclete-electrice/