Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a anunţat că va demara în cursul acestui an un proiect turistic privind realizarea unui traseu istoric intitulat “Pe urmele lui Ştefan cel Mare”.
Timp de o săptămână, autorităţi locale, oameni de cultură, istorici vor străbate circuitul Soroca (Republica Moldova) – Podul Înalt – Curţile Domneşti Vaslui – Movila lui Burcel – Hârlău – Cetatea Neamţ – Cetatea de scaun de la Suceava – Putna, refăcând în mod simbolic un traseu al voievodului Ştefan cel Mare.
“Istoria judeţului Vaslui este legată de numele marelui domnitor. Am gândit, împreună cu specialişti de la Muzeul judeţean, de la Bibliotecă şi de la alte instituţii, un amplu proiect prin care ne propunem să promovăm judeţul readucând în memoria oamenilor personalitatea lui Ştefan cel Mare. Vom realiza şi un traseu, alcătuit din locuri pline de istorie, unde vor fi organizate prezentări, simpozioane, comunicări despre Ştefan cel Mare. Vom porni, astfel, un proiect de promovare turistică a Vasluiului”, a declarat primarul Vasile Pavăl.
În cursul acestui an va fi dat în folosinţă şi Centrul de Informare Turistică, obiectiv care a costat 380.000 de lei şi despre care edilul vasluian susţine că va deveni foarte important în demersul autorităţilor locale de a promova Vasluiul.
Sursa :Obiectiv
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
