Regula celor 5 secunde – mit sau adevăr?

În gospodării, bucătării, restaurante şi aproape oriunde oamenii se pregătesc să consume alimente, veţi auzi din când în când despre regula celor cinci secunde – dacă mâncarea loveşte podeaua dar este ridicată în mai puţin de cinci secunde, atunci se poate consuma fără probleme, notează CSID.

Young man eating a salad

 

Dar este într-adevăr destinată consumului mâncarea căzută pe podea sau e nevoie ca aceasta să fie aruncată? Aflaţi în continuare părerile experţilor.

Potrivit CSID, produsele alimentare ridicate la doar câteva secunde după ce au fost scăpate pe podea conţin cu siguranţă mai puţine bacterii decât în cazul în care au fost lăsate pentru perioade mai lungi de timp, explică cercetătorii de la Aston University School of Life Sciences and Health din Anglia.

Echipa Aston a remarcat de asemenea faptul că tipul de suprafaţă pe care a fost abandonat alimentul joacă un rol primordial, bacteriile fiind cel mai puţin susceptibile de a se transfera pe mâncare de pe suprafeţele mochetate. Bacteriile persistă cel mai mult în cazul în care alimentele umede fac contact pentru mai mult de cinci secunde cu laminat din lemn sau suprafeţe de gresie.

 

Vezi si

3 alimente surprinzător de bune pentru inimă. | NUTRIȚIE

O dietă sănătoasă reduce foarte mult riscul de probleme cardiace, pentru că influențează greutatea, tensiunea …