Rețele moderne de alimentare cu apă pentru șase comune și municipiul Huși

Conducerea Aquavas Vaslui a semnat, ieri, contractul de execuție a lucrărilor de extindere și reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare pentru municipiul Huși și comunele Duda Epureni, Stănilești, Lunca Banului, Pădureni, Dimitrie Cantemir și Hoceni.

Șase comune și municipiul Huși vor avea rețele de alimentare cu apă și canalizare moderne. În prezența președintelui Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, conducerea Aquavas Vaslui a semnat contractul de execuție a lucrărilor de extindere și reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare pentru municipiul Huși, comunele Duda Epureni, Stănilești, Lunca Banului, Pădureni, Dimitrie Cantemir și Hoceni.

Durata contractului este de 56 de luni, din care 20 de luni este durata de execuție. Valoarea investițiilor este de peste 104 milioane de lei.

„După ce vom finaliza cea mai mare investiție de reabilitare a sistemului de apă și canal din județul Vaslui, serviciile de apă și canal se vor așeza în condiții normale, conform standardelor actuale. A fost un drum lung și anevoios până aici, însă deja avem semnate contractele pentru 11 unități administrativ-teritoriale, ceea ce demonstrează că implementarea proiectului a intrat pe un făgaș normal. A venit momentul ca toate localitățile din județ să fie tratate în mod egal, în ceea ce privește extinderea rețelelor de apă și canalizare”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, în cadrul unei conferințe de presă.

Lucrările fac parte din „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Vaslui, în perioada 2014 – 2020” și vor fi finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

 

 

Vezi si

Cei mai putini muncitori straini din tara lucreaza la Vaslui

In județul Vaslui lucrează în prezent cei mai puțini muncitori străini din țară, 449. Dacă …