Se redeschide Grădina Zoologică de la Bârlad, dar cu anumite restrictii

Gradina Zoologică Bârlad își redeschide porțile pentru public începând cu data de 30 iunie, urmând să funcționeze conform programului de vară, respectiv de marți până duminică, inclusiv, între orele 10.00-19.00, ultimul bilet de intrare eliberat fiind la ora 18.00.

urs_cusca_zoo

”Prețul biletelor este de 4 lei pentru adulți, respectiv 2 lei pentru copiii de peste 3 ani și grupurile organizate. Copiii sub 3 ani, persoanele cu dezabilități și însoțitorii acestora sunt scutiți de taxă. Până la noi reglementari, publicul vizitator va avea acces, deocamdată, doar la spațiile deschise (pe alei), acvariul și locul de joacă fiind în continuare închise”, anunță reprezentanții Primăriei Bârlad, administratorul Grădinii Zoologice.

La intrarea în unitate (zona caserie), vizitatorii sunt rugați să respecte întocmai măsurile de distanțare fizică (minimum 2 metri față de ceilalți vizitatori).

În incintă, pe întreg parcursul vizitei, rugăm publicul să păstreze aceeași distanță față de celelalte persoane și față de personalul Grădinii zoologice, precum și de volierele cu animalele avute în colecție.

Se interzice intrarea pentru vizitare în grupuri mai mari de trei persoane (excepție fac familiile cu mai mulți copii).

Intrarea și ieșirea din incinta unității se va face pe traseele marcate cu săgeți, cu rugămintea să se respecte aceste marcaje, precum și celelalte indicații și sugestii ale persoanlului Poliției Locale Bârlad, care va asigura (sâmbetele și duminicile) măsurile de ordine și siguranță publică.

În situația în care se va ajunge la restricționarea numărului de vizitatori admiși în incintă, cei aflați la intrare vor fi anunțați că s-a atins numărul maxim permis, urmând să aștepte eliberarea spațiului pentru vizitare.

Sursa: http://actualvs.ro/2020/06/28/vesti-bune-se-redeschide-gradina-zoologica-de-la-barlad/

Vezi si

Programul Euro 200 continua si in acest an

Ministerul Educației continuă și în acest an programul social Euro 200, program care oferă posibilitatea …