Şi beat, şi fără permis. Un şofer fără permis a fost prins la intrarea în Bârlad cu o alcoolemie „penală”

646x404

Un bărbat de 35 ani, din comuna Puieşti, a condus un autovehicul pe drumurile publice, deşi nu avea acest drept. Mai mult, acesta se afla sub influenţa alcoolului În noaptea de 25/26.06.2014, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Bârlad, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier, l-au identificat la intrarea în municipiul Bârlad pe I. Iulian, de 35 ani, din comuna Puieşti.

Acesta conducea o autoutilitară  pe DE 581, deşi nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. „Poliţiştii au testat conducătorul auto cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat subcomisarul Mihaela Ştraub, purtătorul de cubânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (faptă pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani sau cu amendă) şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani).

Vezi si

România riscă să piardă temporar miliarde de euro din PNRR. Comisia Europeană ar putea suspenda 3,4 miliarde de euro

România ar putea încasa în acest an doar aproximativ trei miliarde de euro din cele …

Lasă un răspuns