Unei brașoveance i s-a urât cu vasluienii și a lansat un ghid de utilizare a orașului de sub Tâmpa

După Primăria Brașov, care zilele trecute își comparase terenurile de sport cu curtea prăznicarului din satul Cursești Deal, comuna Pungești, un nou atac la adresa vasluienilor a fost lansat în mediul online, de data aceasta de către o femeie din municipiul Brașov. Nemulțumită de nivelul la care a ajuns gradul de civilizație în orașul de sub Tâmpa, aceasta a lansat un „ghid de utilizare” a Brașovului, pentru „stranierii” din Vaslui, Vrancea, Brăila, Dâmbovița, Buzău și Galați care și-au găsit un loc de muncă și s-au stabilit acolo. Acest ghid este util oricărui cetățean al acestei țări și ar trebui respectat de toată lumea, însă prin nominalizarea cetățenilor anumitor județe ca fiind necivilizați el promovează și idei xenofobe, fiind aspru sancționat în mediul online.

Mihaela Coteț a conceput acest ghid în aceeași manieră cu cele folosite pentru electrocasnice, vizibil supărată de ce vede în jurul ei. „Doresc să urez «Bine ați venit!» vrâncenilor, vasluienilor, brăilenilor, dâmbovițenilor, doljenilor, buzoienilor, gălățenilor (chiar! mai locuiește cineva în Galați?), care s-au mutat de curând în orașul nostru pentru că li s-a părut că Brașovul este un oraș foarte frumos, curat, civilizat și primitor. Ne-am dori ca orașul să rămână totuși frumos și curat, motiv pentru care un ghid de utilizare a Brașovului ar putea fi de folos, mai ales că legea nu este nici citită, nici aplicată de nimeni, deci nu ajută.

 

Ghid de utilizare a orașului Brașov (valabil și pentru alte orașe) conceput de o gospodină care se crede brașoveancă get-beget

Iată ce reguli, spune distinsa gospodină, ar trebui respectate de „moldoveni” când vin la Brașov. Faza cu ce scrie pe poarta brașovenilor, în loc de celebra frază „Câine rău” și răspunsul „Am moldovean în gazdă”, se pare că nu-i mai amuză deloc!

  1. Dacă se întâmplă ca din greșeală, absolut din greșeală, ți-a căzut din mână un ambalaj de hârtie sau plastic, o doză sau un pet de bere sau suc, ridică ce ți-a căzut pe jos și aruncă în coșurile pentru gunoi stradal sau în pubelă. Eventual, mai ridică încă unul sau două gunoaie, dacă tot te-ai aplecat, că sigur de când te-ai făcut „brașovean” ai mai scăpat din greșeală câteva… Coșurile de gunoi stradal sunt de două feluri- niște cutii verzi din plastic lipite pe stâlpi sau niște găleți de culoare verde închis, înalte cam cât o capră. Deci acelea de pe stâlpi nu sunt iesle urbane, să nu moară calul ori vaca de foame cât faci tu consumație la birt, sunt coșuri în care se pun ambalajele de 7days și eugenii, mucurile de țigară și dozele de bere bine scurse de conținut. Iar gălețile alea verzi, așezate pe trotuare nu sunt pentru pungile de gunoi menajer, chiar dacă sunt în apropierea locului unde ai mașina parcată.
    Pubelele pentru gunoiul din casă sunt ca niște cotețe metalice întoarse, așezate într-un spațiu îngrădit și acoperit, care arată ca un staul. Acolo aruncăm gunoiul menajer. Și lângă, vom găsi niște containere de plastic, colorate galben, albastru și verde, în care punem plastic și metal/hârtie și carton, respectiv sticlă. Scrie pe ele care, pentru ce e. Colectare selectivă îi zice la chestia asta și e de folos mai ales pentru copiii și nepoții voștri, brașoveni din tată-n fiu. Să mai primească și ei un pic de planetă când or crește.2. Dacă tot ai primit de la iubi, de Crăciun, un cățeluș de „1000 de euro”, și ieși cu cățelușul, tuns la salon și îmbrăcat de pe Pet Feșăn, iar odorul tău se c**ă pe stradă, poți lua cu tine o punguță sau două, bagi mânuța în punguță, iei de pe jos căcățelul și îl duci la pubeluță. Garantez că nu te infectezi și nu ți se strică gelul de pe unghiuțe.

    3. Dacă ai fost la nutriționist (a se citi – așa ai văzut la mică-ta și la ticu-tău- că mâncau semințe și scuipau cojile), iar nutriționistul ți-a spus că poți să mănânci între mese un pumn mic de semințe, că au proteine, vitamine și acizi grași nesaturați, mănâncă-le acasă sau, dacă le mânânci în parc, pe bancă, fă un cornet din hârtie și pune cojile acolo. Pune-le, nu le scuipa! Că poate te mai duci și mâine în același parc și nu o să-ți placă deloc că niște nesimțiți au scuipat ieri coji de semințe lângă bancă.

    4. Fă curat în grădina imobilului în care locuiești, mai ales că e primăvară. Eventual plantează o floare. Nu, nu trebuie să vină primăria să-ți facă frumos sub geam nici măcar după ce o să-ți faci buletin de Brașov.

    5. Dacă ai nostalgia orătăniilor din ogradă, nu arunca pe geam resturile alimentare- mămăligă, pâine, oase, coji de parizer. Mergi mai des prin locurile natale sau mută-te înapoi, dacă ți-i așa dor. Iar dacă dorești să hrănești porumbei și vrăbiuțe, te anunț că pâinea pe care o arunci pe trotuar le face rău păsărilor. Nu faci decât mizerie și îmbolnăvești niște vietăți. Mai bine așează într-o grădină o hrănitoare pentru păsări și pune-le mei sau amestec de semințe, nu pâine. Si un bol cu apă, când or veni zile calde și secetoase. Un bol, nu o caserolă de plastic în care au fost aripi de pui.

    6. Curăță zăpada de pe trotuarul din fața casei sau blocului. Nu, nu trebuie să curețe primăria. Să știi că rezultatele asupra corpului și minții tale sunt net superioare mersului la sală și la psiholog. Și-s gratis. Ăia de nu ne-au primit în Spațiul Schenghen, dacă nu-și curăță zăpada din fața casei/ imobilului, primesc niște amenzi echivalente cu valoarea a trei-patru chirii lunare în Brașov.

    7. Când intri într-un magazin mic, salută-l pe cel care te servește. Și zâmbește.

    8.Când te întâlnești pe casa scărilor dintr-un bloc cu un om, că ți-e vecin sau nu, zâmbește și salută. O să creadă că ești educat.

    9. Când mergi la mall, supermarket, cinema, piață etc, vorbește încet cu partenerul sau cu prietenii cu care ești. Nu trebuie să știm cu toții ce jenți ți-ai pus tu la bemve și nici ce important ești tu la birou. Dacă vorbești tare, o să ne prindem că nu ești brașovean.

    10. Când pleci de pe loc de la semafor, nu ambala mașina, că poluezi și ne uităm să vedem din ce județ ești.

    11. La coadă la supermarket respectă spațiul personal al celor de lângă tine. Viteza de lucru al casierei sau a caselor self-sevice nu este proporțională cu densitatea și nervozitatea oamenilor de la coadă.

    12. În trafic nu trebuie să fii fast&furious. Într-un oraș atât de aglomerat, singurul loc unde poți ajunge destul de repede, e la UPU.

    13. Și, apropo de UPU. Fă loc sau dă prioritate ambulanțelor, mașinilor SMURD, pompieri, Salvamont. Oricând, nu doar când au pornite semnalele luminoase și acustice.

    14. În trafic, la orele de vârf, permite celor care ies de pe străzi fără prioritate, să iasă. Și zâmbește când le faci semn să iasă. Vei ajuta fluidizarea traficului în tot orașul, vei fi zen și Universul îți va trimite acest gest înapoi-vei cîștiga în maxim 7 zile la păcănele. Iar oamenii vor crede că ai citit cărți de dezvoltare personală.

    15. Dacă asculți în casă sau în mașină muzică, e minunat. Dar fă astfel încât să asculți doar tu, nu tot cartierul, mai ales dacă e vreo piesă a vreunui compozitor, membru al UCMR. Adrian Minune- gen.

    16. Dacă locuiești la bloc, când gătești o sălățică de avocado cu rucola, nu deschide larg ușa de la intrare, că miroase pe toată scara a tocăniță cu ceapă prăjită.

    17. Dacă ai primit un parfum „bun”, să știi că acesta nu expiră ca iaurtul bio. Nu e necesar să-l termini în 3-4 zile. Pe brașovenii adevărați îi doare capul de la mirosul prea intens de parfum. Pune atât cât să-ți simțim parfumul doar dacă te îmbrățișăm.
    18. Când te duci la doctor, stomatolog, masaj, kinetoterapie, manichiură, coafor, fă un duș și gata. Nu, nu te parfuma. Poate cel/cea de ale cărui servicii beneficiezi nu are aceleași gusturi olfactive ca și tine.

    19. Salută, cere politicos, mulțumește, zâmbește! Repetă! „, se încheie ghidul în 19 puncte, gândit și publicat de femeia din municipiul Brașov.

 

Sursa: 

Unei brașoveance i s-a urât cu vasluienii și a lansat un ghid de utilizare a orașului de sub Tâmpa

Vezi si

Sondaj AtlasIntel: Turul doi cu Nicusor Dan si candidatul suveranist

Conform sondajului realizat de institutul AtlasIntel, suveranistii, cu George Simion candidat, ar câștiga primul tur …