Ninsorile abudente și viscolul au lovit crunt partea de nord a județului Vaslui, care se află sub cod portocaliu de viscol până joi la ora 14. O situație dramatică s-a înregistrat la Protopopești, unde mai multe persoane au rămas blocate în troiene, fiind vorba despre cinci autoturisme și două microbuze.
A fost solicitat ajutorul jandarmilor și al pompierilor pentru a scoate oamneii din mașinile blocate în zăpadă Șoferii plecaseră din Vaslui și sperau să ajungă acasă, dar nu au mai putut înainta, pentru că drumul s-a blocat din cauza sulurilor de zăpadă formate.
Misiunea salvatorilor este una extrem de dificilă pentru că stratul de zăpadă în zonele viscolite depășește 80 de centimetri iar aceștia înaintează cu dificultate. Dincolo de problemele înregistrate peste zi, când mai multe mașini au rămas blocate pe drumurile înzăpezite, miercuri seară, autoritățile din Solești au decis să ia măsuri urgente din cauza viscolului și a poleiului de pe drumurile comunale.
Astfel, au fost închise trei drumuri comunale spre Boușori, Valea Siliștei și Știoborăni și de asemenea, în aceste localități, cursurile au fost suspendate. O ambulanță solicitată la Boușori pentru a prelua un bătrân cu afecțiuni medicale nu a mai putut înainta din cauza viscolului dar și a poleiului de pe drum. Primarul comunei, Mona Bujor, a intervenit imediat și a trimis un utilaj care se afla în teren, în sprijinul ambulanței, pentru a putea ajunge la caz.
Județul Vaslui se află sub avertizare de cod portocaliu până în data de 6 aprilie, ora 14.00. Printre fenomenele vizate se numără și ninsori abundente, viscol și strat consistent de zăpadă.
Prefectul județului Vaslui, Daniel Onofrei, spune că deocamdată, se circulă în condiții de iarnă, fără probleme deosebite, dar în cursul nopții se așteaptă ninsori puternice și viscol. “Drumurile sunt practicabile dar ne așteptăm la ce este mai rău pe timpul nopții. Au fost probleme în zona Codăești, între Miclești și Movila lui Burcel dar s-a acționat cu utilaje de deszăpezire și circulația a fost restabilită.
Probleme au fost și în zona comunei Tăcuta, acolo unde s-a intervenit și pentru a scoate, din șanțuri, câteva autoturisme. De asemenea și în această zonă ne așteptăm la probleme mai ales că localitatea este la granița cu județul Iași, acolo unde a fost declarat Cod Roșu de vreme rea și vânt puternic. Pe DN 2F, pe raza comunei Dragomirești a fost trimis și un echipaj de poliție Rutieră mai ales că a fost interzisă circulația mașinilor de mare tonaj.
De fapt, pe acea porțiune de drum este interzisă și circulația mașinilor sub 7,5 tone dar sunt destui care nu respectă acest lucru. În rest, vom urmări evoluția vremii pe timpul nopții și vom interveni dacă și unde va fi nevoie”, spune prefectul județului Vaslui. De asemenea, angajații LDP Vaslui sunt în alertă iar circulația, pe drumurile județene se face în condiții de iarnă.
Nu același lucru putem spune și despre circulația în municipiul Vaslui, acolo unde Goscom curăță doar arterele principale. „Am urcat pe strada dintre Gaz Est și Primăria Vaslui și pot să spun că nu am derapat așa nici pe timpul iernii. Strada era necurățată și nu era aruncat pe ea, nici un fel de material antiderapant. Am ieșit, în schimb, la Ștefan cel Mare și parcă am intrat în altă lume. Drumul era curățat și am întâlnit și o mașină de deszăpezit cu lamă, ieșită la curățat zăpada”, spune un vasluian.
Situație critică, oameni blocați în nămeți, la Protopopești
În comuna Tăcuta s-a cerut ajutorul jandarmilor și a pompierilor pentru a scoate zece persoane din mașinile blocate în zăpadă în dreptul localității Protopopești. Șoferii plecaseră din Vaslui și sperau să ajungă acasă, înainte de a se bloca drumul, numai că au avut ghinion. Au fost nevoiți să sune la 112 pentru a cere ajutorul pompierilor. „Detașamentul de pompieri Vaslui intervine cu forțe și mijloace specifice pentru salvarea unor persoane blocate în zăpadă, în localitatea Protopopești, comuna Tăcuta.
În sprijinul pompierilor militari intervine și un echipaj de jandarmi vasluieni. Din primele informații, în zăpada care măsoară aproximativ 80 centimetri, sunt blocate cinci autoturisme și două microbuze, în autovehicule aflându-se cel puțin zece persoane. Detașamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială pentru transport victime multiple și o șenilată. Salvatorii înaintează extrem de greu prin zăpadă. Acțiunea este în dinamică” spune purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui
Oamenii au apelat disperați numărul de urgență 112
Zăpada a creat probleme pe unele drumuri din județ și au fost înregistrate 12 apeluri de la cetățeni care au sesizat faptul că întâmpină dificultăți pe anumite sectoare de drum. Astfel, pe lângă o ambulanță care a derapat și a ajuns într-un gard, la Gherghești, pe DN 2F, pe raza localității Dragomirești, patru autoturisme au rămas blocate din cauza zăpezii. La caz s-au deplasat Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dragomirești, un echipaj de poliție și lucrătorii de la SDN. Și tot pe DN 2F, pe raza localității Pușcași, mai mulți conducători auto au apelat numărul unic pentru situații de urgență 112, pentru a anunța că se circula greu pe acel sector de drum.
Au intervenit imediat angajații SDN. Și vântul puternic a pus problema, astfel că 1435 consumatori din comunele Vutcani și Oșești au rămas fără alimentare cu energie electrică. Echipele de intervenție aparținând distribuitorului zonal de energie electrică lucrează intens pentru refacerea celor 16 posturi de transformare și a celor două linii electrice aeriene afectate. La nivel județean, stratul de zăpadă a atins, pe alocuri, și 10 cm grosime.
Potrivit meteorologilor, județele Botoșani, Iași, Vaslui, Neamț, Bacău și zona joasă a județului Suceava se află sub avertizare de cod portocaliu până în data de 6 aprilie, ora 14.00. Printre fenomenele vizate se numără și ninsori abundente, viscol și strat consistent de zăpadă.
Precipitațiile, mană cerească pentru agricultura din județ
Pentru unii dintre vasluieni, precipitațiile căzute în ultima perioadă au creat un adevărat disconfort și nu au întârziat să apară și glumele legate de faptul că ne putem pregăti să sacrificăm porcul și să uităm de miel. De partea cealaltă, cantitatea de apă intrată în sol a adus bucurie fermierilor, mai ales că temperaturile, chiar și cele de pe timpul nopții, nu au coborât mai jos de 1 grad Celsius. «Că este zăpadă sau ploaie, pentru agricultură este benefică. În plus, Dumnezeu a ținut cu noi și, cel puțin la nivelul județului Vaslui, temperaturile nu au scăzut sub 1 grad Celsius, așa că nu ne putem plânge de îngheț», spun fermierii vasluieni. De partea cealaltă, proprietarii de livezi speră ca producția de fructe să nu fie afectată în totalitate. «Din păcate, caisul este afectat de zăpadă, dar mai ales de frigul din ultimile zile.
Sperăm să mai scape măcar o mică parte din fructe și să ne bucurăm de câteva caise la vară. Dar și acestea se vor dezvolta mai slab, ținând cont de faptul că temperaturile scăzute au prins pomii în plin proces de înflorire și nu vorbim de o zi sau două, ci de câteva zile consecutive, cu temperaturi la limita înghețului”, spun și proprietarii de livezi. În suburbia Rediu s-au înregistrat precipitații de 35,2 l/mp. De asemenea, precipitații bogate au fost înregistrate și la Dumești, 26 de l/mp sau în comuna Ștefan cel Mare, precipitații de până la 30 de l/mp.