16 ani de închisoare pentru afaceristul care vindea carne alterată vasluienilor

646x404 (1)

Controversatul afacerist vasluian Cezar Lăzurcă care a fost prins în timp ce incerca să plaseze pe piaţa o tonă de carne alterată a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Iaşi la 16 ani de închisoare. Carnea de pui alterată era spălată cu apă rece şi oţet.  Pe lângă cei condamnaţi se află şi un fost director de bancă, dar şi un tehnician veterinar care il avertiza pe Lăzurcă atunci când urmau controale sanitar veterinare.

Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au pronunţat sentinţa definitvă în dosarul “Cezar Lăzurcă”, contoversatul afacerist vasluian, care de-a lungul anilor s-a specializat în escrocherii de mare clasă, mutăndu-şi afacerile pe numele altor persoane . La prima instanţă, Cezar Lăzurcă a fost condamnat anul trecut de Tribunalul Iaşi (acolo unde s-a judecat dosarul în urma strămutării de la Vaslui), la 16 ani de închisoare. Partenera acestuia de afaceri, Oana Mihaela Enache a primit 7 ani de închisoare, iar soţia, Marinica Lăzurcă la 6 ani.

Fostul director al Băncii Carpatica, Dan Sebastian Samoilă, judecată şi el în acelaşi dosar a fost condamnat la trei ani şi patru luni, în timp ce asistentul veterinar din Piaţa Traian, Corina Enache, acuzată că îl ajuta pe Lăzurcă să scape de controale şi îl învăţa cum să modifice termenele de valabilitate, a scăpat doar cu cinci luni de închisoare cu suspendare. Medicul Mariana Negură a fost achitat, scăpând doar cu o amendă administrativă, instanţa considerând că faptele sale nu au reprezentat un grad ridicat de pericol social.

Alţi patru inculpaţi din dosar, acuzaţi că l-au ajutat pe Lăzurcă la comiterea infracţiunilor, au fost achitaţi din considerente similare, în timp ce Liviu Bârzu, un prieten de-al lui Cezar Lăzurcă a fost condamnat la două luni de închisoare cu suspendare. Atât procurorii DIICOT, cât şi inculpaţii au atacat sentiná Tribunalului Iaşi.

Doi inculpaţi obligaţi la muncă în folosul comunităţii

La Curtea de Apel, judecătorii au admis apelurile, în urma judecării, desfiinţând în parte sentinţa. Astfel, potrivit sentinţei defintive pronunţate, singurul care rămâne cu pedeapsa neschimbată este Cezar Lăzurcă. În fapt, judecătorii i-au redus cuantumul pedepsei la 13 ani, însă i-au aplicat un spor de pedeapsă de trei ani, astfel încăt, în final, afaceristul va sta 16 ani după gratii. Partenerei acestuia de afaceri, Oana Mihaela Enache pedeapsa i-a fost redusă la cinci ani. Cel mai norocos din lotul de zece inculpaţi este soţia lui Lăzurcă, care a scăpat de puşcărie, în cazul ei pedeapsa fiind redusă de la şase ani, la doi ani cu suspendare sub supraveghere.

Marinica Lăzurcă are un termen de încercare de patru ani, perioadă în care va trebui să respecte reguli stricte, în plus ea a fost obligată de instanţă să tresteze 90 de zile de muncă în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Vaslui şi, totodată, să urmeze programe de reintegrare socială. De o altă schimbare semnificativă a pedepsei s-a bucurat şi inculpatul Dan Sebastian Smoilă, fostul director al Băncii Carpatica, sucursala Vaslui. De la trei ani şi şase luni, pedeapsa i-a fost redusă la un an, cu suspendare, sub supraveghere. Şi în cazul său, judecătorii l-au obligat să exectute muncă în folosul comunităţii pe parcursul a 60 de zile lucrătoare.

O tonă de carne alterată, pregătită pentru vânzare

Numele lui Cezar Lăzurcă a făcut înconjurul ţării în anul 2007, când în urma unor percheziţii ale poliţiştilor de la Serviciul de Investigare a Fraudelor şi a celor de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate la firmele acestuia a fost descoperită o tonă de carne alterată, ce era pregătită pentru vănzare. Din ordinele lui Lăzurcă, carnea era spşlatş cu apă rece şi oţet, pentru a-i dispărea semnele specifice alterării. Carnea era depozitată în condiţii mizerabile, inclusiv în baie. ~n urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că Lăzurcă, pentru a reuşi să introducă pe piaţă carnea alterată a beneficiat de sprijinul medicului veterinar Mariana Negură şi al asistentei acesteia, Corina Enache. Medicul Mariana Negură este acuzată că acorda viza pentru produsele alterate fără a efectua controale în depozite. De partea cealaltă, asistenta Corina Enache este acuzată că-i punea în gardă pe Lăzurcă şi oamenii acestuia ori de câte ori se anunţau controale din partea celor de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vaslui. ~n ziua controlului, depozitele lui Lăzurcă fie erau închise, fie carnea alterată era ascunsă. Iar interceptările în acest sens, sunt cât se poate nu mai lasă loc de comentarii. În urma amplelor percheziţii din primăvara anului 2007, Lăzurcă nu a intrat câtuşi de puţin în legalitate. Astfel, la sfârşitul anului 2008, când procurorii DIICOT au dispus confiscarea mărfii care se afla în depozitul afaceristului, au fost găsite alte cantităţi de carne alterată. De altfel, în momentul în care s-a trezit cu sechestru pe pe toată canitatea de carne, evaluată la peste două miliarde de lei, pe 17 decembrie 2008, Lăzurcă a înfiinţat o nouă firmă, pe numele unui prieten, Liviu Bârzu, pe numele căreia a transferat întreaga cantitate de carne. De altfel, acesta transfera activitatea de pe o firmă pe alta frecvent, apelănd la cunoştinţe şi rude. Cezar Lăzurcă era nevoit să apeleze la astfel de artificii deoarece avea cazier fiscal şi nu mai putea derula afaceri pe numele său.

Bancher, căzut în plasa lui Lăzurcă

Un alt inculpat în acest dosar este fostul director al filialei Carpatica, Dan Sebastian Samoilă. Acesta a fost acuzat că l-a ajutat pe Lăzurcă să ţepuiască o societate din Codlea, încălcând normele bancare obligatorii referitoare la decontarea filelor CEC. În perioada iulie-septembrie 2006, Lăzurcă a cumpărat de la Codlea carne de pasăre în valoare de peste două miliarde de lei, pe care a spus că o plăteşte cu file CEC. La scurt timp după plasarea acestora, Lăzurcă le declara pierdute. Filele CEC erau emise de Carpatica Vaslui. Potrivit normelor bancare, în momentul în care era introdusă spre plată o filă CEC declarată pierdută, conducerea băncii avea obligaţia să îl cheme pe emitent, în speţă, pe Lăzurcă, şi să îl chestioneze dacă are cunoştinţă. În cazul în care acesta îşi recunoştea documentul, era obligat să achite contravaloarea, iar în cazul în care ar fi spus că fila respectivă nu-i aparţinea, conducerea băncii trebuia să anunţe Poliţia. Dan Sebastian Samoilă nu a respectat aceste norme, astfel că, în momentul în care se introduceau spre plată filele CEC, acestea erau respinse de Carpatica.

Cazierul unui afacerist penal

Pe lângă condamnarea primită ieri Cezar Lăzurcă se poate “lăuda” cu o carieră infracţională impresionantă. În vara anului 2008, a fost condamnat de Tribunalul Vaslui la 15 ani de închisoare pentru comiterea de infracţiuni economice deosebit de grave, iar partenera lui, Mihaela Enache, la 10 ani de închisoare, pentru fapte asemănătoare, sentinţe menţinute de Curtea de Apel Iaşi. În perioada anilor 1999-2006, inculpatul a săvârşit mai multe infracţiuni de înşelăciune, fiind condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 6 luni de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării. De asemenea, în perioada în care se afla în curs de judecată pentru unele fapte comise în anul 1999, Lăzurcă a continuat să exercite activităţi comerciale şi să săvârşească infracţiuni de înşelăciune în dauna mai multor societăţi comerciale, fiind condamnat la mai multe pedepse cu închisoare, care au fost modificate apoi în sensul diminuării lor, prin Decizia penală nr. 334 /A/13.10.2005 a Tribunalului Vaslui, pedeapsa rezultantă rămasă de executat  fiind de doi ani închisoare, pentru care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării. Pentru  că nu va mai avea posibilitatea să exercite activităţi comerciale, în  decembrie 2003, la îndemnul lui Lăzurcă Cezar Adrian,  Enache Mihaela Oana a înfiinţat  SC Distrib Car Fruct SRL Vaslui, şi astfel a reluat circuitul ţepelor.

Vezi si

Serbarea Florilor la Vaslui

Cea de a 8-a editie a Serbarii Florilor va incepe vineri, 17 mai de la …