miercuri, 8 februarie , 2023

Bani pentru elevii cu 10!

Nouă elevi din județul Vaslui, care au obținut 10 la examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat, vor fi recompensați financiar de Ministerul Educației Naționale. În total, 13.000 de lei vor ajunge la elevii de 10.

elevi de 10

În semn de apreciere a excelenței, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice va premia cu 3.000 de lei fiecare elev care a obținut media 10 la Bacalaureat (78 de elevi), respectiv cu 1.000 de lei, fiecare elev de clasa a VIII-a care a obținut media generală 10 la Evaluarea Națională (253 de elevi).

La Vaslui, după finalizarea sesiunii de vară a examenului de Bacalaureat, doi elevi au obținut medii de 10 și vor fi premiați. Este vorba despre Bianca-Gianina Arcăleanu, de la Liceul “Mihail Kogălniceanu” Vaslui, și Alexandra Ghintuială, de la Colegiul Național “Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad.
La Evaluarea Națională la Vaslui, șapte elevi au obținut media 10 la examen. Este vorba despre Iuliana Alexandra Alexandru și David Cosmin Bejenariu, ambii de la Școala “Mihai Eminescu” Vaslui, Miruna Ștefania Lupașcu, absolventă a Școlii “Constantin Parfene” Vaslui, Marius Angel Butnaru și Ioana Raluca Nastasă, ambii foști elevi ai Școlii “Mihai David” Negrești, Bianca Elena Cernat și Petronela Beatrice Nanea, absolvente ale Școlii “Episcop Iacov Antonovici” Bârlad.

Sursa:Obiectiv

Vezi si

În „Săptămâna verde”, preșcolarii și elevii vor derula activități de protejare a mediului

Din acest an școlar, preșcolarii și elevii, coordonați de educatoare, învățătoare și profesori, vor putea …