Conflictul între Uber şi Apple care putea duce la scoaterea aplicaţiei de pe iPhone

Uber e o companie globală şi pe cât de mulţi utilizatori are, atât de multe probleme pare să fie capabilă să-şi facă. Cea mai nouă (despre care s-a aflat) e un conflict cu Apple.

uber smartphone

Conceptul Uber e ceea ce ai putea numi o idee „dispruptivă“, adică într-un ecosistem stabilizat vine şi dă puţin lucrurile peste cap. Compania aceasta, prin serviciul său, face asta cu transportul de persoane. Primul conflict, evident, este cu taximetria. Numai că aplicaţia, prin care ai acces la serviciu, e digitală, astfel că nu lipsesc problemele cu cei care pun la dispoziţie telefoane şi sisteme de operare. Conflictul cu Apple e vechi, dar abia acum e prezentat pe larg publicului.

„Am auzit că încalci unele dintre regulile noastre“, i-ar fi spus Tim Cook, directorul Apple, lui Travis Kalanick, fondator şi director Uber. Discuţia era purtată la începutul anului 2015, în sediul Apple. Cook i-a cerut lui Kalanick să înceteze, altfel interzice aplicaţia în App Store şi odată cu decizia asta dispar milioane de utilizatori. Ce a făcut Uber, de a ajuns directorul într-o întâlnire cu Tim? A încercat să monitorizeze telefoane, şi utilizatori, chiar şi când aplicaţia era ştearsă, încălcând regulile magazinului de aplicaţii App Store, conform „The New York Times“.

Nu mai este o surpriză că Uber reuşeşte să facă ceea ce face şi să crească prin încălcarea sau reinterpretarea legilor ori prin identificarea unei zone gri în care să activeze. Uneori are dreptate, cum ar fi când spune că sistemul actual de transport e depăşit şi că oamenii vor mai mult. Cel puţin în România e adevărat, există un oligopol al taximetriei care refuză să îşi facă o actualizare la cerinţe. Apoi, sunt încălcările făcute pentru a-şi asigura un avantaj.

„Cea mai mare slăbiciune şi calitate a lui Travis e că este dispus să treacă prin zid ca să-şi atingă scopul. Acesta e cel mai bun mod de a-l descrie“, a spus despre fondatorul Uber Mark Cuban.

Conflictul cu Apple a început undeva în 2014, când Uber avea o problemă cu frauda făcută de utilizatori, în China. Şoferii parteneri Uber cumpărau telefoane iPhone furate, creau zeci de adrese false şi plasau comenzi de pe telefoane, la care răspundeau şi astfel făceau mai mulţi bani, plus cu bonus de la companie.

Uber a vrut să oprească asta, astfel că şi-a pus inginerii să creeze câte un cod unic pentru fiecare telefon, pentru a-l identifica în reţea. Dar „amprentarea“ unui iPhone încalcă regulile Apple, astfel că Uber a căutat să evite asta şi a introdus o altă bucată de cod pentru ca aplicaţia să nu facă asta când e în preajma sediului Apple. Desigur, tactica a fost descoperită, de unde şi discuţia cu Tim Cook.

Într-o declaraţie pentru „The Verge“, Uber susţine că nu mai face asta, după ce utilizatorii şterg aplicaţia, şi că a fost o metodă de a identifica hoţii de telefoane şi carduri care-i folosesc serviciul iar şi iar, după ce dau reset complet. „Tehnici similare sunt folosite pentru a detecta şi bloca autentificări suspecte, astfel încât să ne protejăm utilizatorii“.

Într-un scop nobil, cât de cât, Uber a apelat la o unealtă din zona gri a regulilor. La fel a făcut şi cu Greyball, o cale prin care Uber putea fenta autorităţi care voiau să găsească utilizatori şi să închidă serviciul, în oraşe în care era interzis. Greyball îi proteja pe şoferi de probleme şi era, în esenţă, o versiune falsă a aplicaţiei prin care locaţia şi identitatea şoferului nu erau afişate corect. Tot NYT a scris despre asta şi între timp compania a spus că nu o mai foloseşte.

În SUA, Uber concurează cu Lyft şi pentru a obţine un avantaj în faţa rivalului a început să încalce reguli. Cu două zile înainte ca Lyft să-şi lanseze serviciul de car pooling, a introdus UberPool, în 2014. În acelaşi an a vrut să cumpere Lyft, directorul a cerut 15% din Uber, n-a primit şi tranzacţia a picat. În acelaşi conflict a mai pus şoferii să comande maşini Lyft şi să anuleze comenzile. Sau să meargă cu şoferi Lyft şi să-i convingă să treacă la Uber.

Într-adevăr, conceptul Uber e disruptiv şi vor mai exista controverse. Este, totodată, adevărat că Silicon Valley şi lumea tehnologiei e fascinată de lideri de tipul lui Travis Kalanick. Ultimul celebru a fost Steve Jobs. Mai e şi Elon Musk. Aşteaptă de la aşa oameni decizii şi idei radicale, revoluţionare, ei livrează, dar odată cu ele vine un pachet de decizii controversate.

Vezi si

Te uiți la clipuri 4K pe YouTube? Google ar putea să te pună să plătești!

Încercările companiei Google de a ne face să trecem la YouTube Premium au devenit o …