miercuri, 27 octombrie , 2021

PES Activists Vaslui reprezentat la Parlamentul European

La invitația europarlamentarului Victor Negrescu, președinte al PES activists România și vicepreședinte al PSD, Remus Mustățea a reprezentat județul Vaslui la Bruxelles în calitate de reprezentant al organizatiei județene a PES activists.

 pes-activists-vaslui

Sunt foarte bucuros să-i am alături de mine pe cei 65 de colegi din PES activists România, veniți la Bruxelles din toată țara pentru a cunoaște cât mai multe despre rețeaua europeană a PES activists, Partidul Socialiștilor Europeni și Parlamentul European. Suntem o echipă tot mai numeroasă ceea ce demonstrează interesul și dorința românilor de a participa la politica europeană. Programul a cuprins o întâlnire cu Marije Laffeber, secretarul general adjunct al PES, cu care am avut un dialog foarte constructiv, vizita Parlamentului European dar și o serie de dezbateri pe teme de actualitate europeană”, subliniază Victor Negrescu.

 Rețeaua PES activists din România este cea mai puternică organizație de activiști PES din Europa, numărând peste 10.000 de membri în toată țara, și singura organizație politică cu caracter european din țara noastră.

 

„Organizația noastră își dorește să crească participarea cât mai multor români la procesul decizional european. Am fost bucuros să reprezint județul nostru la Bruxelles și ne dorim ca vocea noastră să fie auzită de decidenții europeni. Președintele organizației noastre, europarlamentarul Victor Negrescu, ne-a demonstrat că prin muncă și inițiativă poți schimba lucrurile în bine la nivel european și poți îmbunătății imaginea țării noastre peste hotare. Cu această ocazie am fost invitat să transmit un mesaj Parlamentului European, în care mi-am exprimat dorința ca proiectele transfrontaliere dintre România și Republica Moldova să fie o prioritate, pentru că doar așa frații noștri de peste Prut, pot deveni un candidat viabil pentru aderare la UE. Pe lângă atenția acordată regiunilor din afara UE și zonele de la granița acesteia au nevoie de susținere financiară masivă, pentru a recupera ecartul față de regiunile dezvoltate.” a explicat Remus Mustățea, coordonator al organizației județene a PES activists Vaslui.

Vezi si

Primăria Găgești, prima instituție din județ care calculează automat taxele locale online și le încasează prin portalul de e-Guvernare

Primăria Găgești oferă posibilitatea plății tuturor taxelor locale și a amenzilor de pe orice dispozitiv …