Şomerii vasluieni vor putea beneficia, începând de luna viitoare, de prime mai mari la angajare. Condiţiile în care vor obţine banii acordaţi de stat sunt prevăzute de OUG 60/2016, care va intra în vigoare pe 3 decembrie.
Actul normativ stabileşte măsuri suplimentare de sprijin pentru şomerii care îşi găsesc un loc de muncă sau îşi mută domiciliul pentru a fi încadraţi. Este vorba despre acordarea unei prime de activare neimpozabile, în valoare de 500 de lei, acelor persoane înregistrate la agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă (AJOFM) care se angajează cu normă întreagă, prin intermediul unui contract de muncă cu o valabilitate de cel puţin trei luni. În situaţia în care raporturile de muncă sau de serviciu vor înceta înainte de termen, ei vor fi obligaţi să restituie integral banii primiţi. Prima de activare nu va fi acordată celor care se angajează la companii cu care au mai fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimele 12 luni.
Subvenţie de 900 de lei pentru cei care angajează absolvenţi
Aceeaşi ordonanţă aduce modificări importante Legii nr. 76/2002, privind acordarea subvenţiilor către agenţii economici.
“Cei care încadrează în muncă pe durată nedeterminată proaspeţi absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc lunar, pe o perioadă de un an, pentru fiecare absolvent încadrat, o sumă în cuantum de 900 de lei, iar cei care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar aceaşi sumă timp de 18 luni”, a declarat Laura Toporăscu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Vaslui.
Nu beneficiază de această subvenţie angajatorii care: au obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ; în ultimii doi ani au fost în raporturi de muncă cu absolvenţii instituţiilor de învăţământ; calitatea de administrator/asociat este deţinută de una sau mai multe persoane fizice sau juridice care au calitatea de administrator/asociat la alţi angajatori care au beneficiat de cel puţin una dintre facilităţile menţionate pentru persoane în situaţia cărora raporturile de muncă au încetat prin demisie, în ultimii doi ani; la data solicitării acordării măsurii de stimulare a ocupării forţei de muncă, se află în situaţie de insolvenţă, în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, dizolvare, lichidare ori administrare specială, care au activităţi suspendate sau restricţii asupra acestora.
Sursa:obiectivvaslui.ro